Talentul şi recunoaşterea formală

 Spuneam în articolul trecut şi prin cărţile publicate, că am o viziune diferită asupra a ceea ce înseamnă „defecte”, „diferenţe”. Am amintit de un termen, un concept, încă prea puţin dezbătut şi încă şi mai puţin studiat şi pus în valoare. Acest concept, se numeşte…

TALENT.

Foarte multă lume confundă cantitatea cu calitatea.

Evident, mulţi vor avea tendinţa să mă combată. Voi ignora pornirile de acest fel şi voi continua să expun ideile care m-au condus la concluzia aceasta.

În primul rând, rezultatele directe de la cursul CBPN 01.

Există o confuzie şi o anumită perplexitate pe care o manifestă studenţii ajunşi la cursul 4, în care există un workshop, un examen. Acolo se cere între altele, enumerarea talentelor.

Primul aspect ciudat în opinia mea, este faptul că oamenilor le este groaznic de frică să afirme „sunt talentat”.

De unde ideea că a fi talentat este identic cu a fi o personalitate de talie mondială? De ce persistă confuzia între talent şi glorie, notorietate?

Iată o întrebare la care vreau să meditaţi:

Să fi fost oare Michelangelo Buonarotti mai puţin talentat la 5 ani ca la 55 de ani?

Să fi fost oare Yehudi Menuhin mai puţin talentat la 5 ani ca la 55 de ani?

Să fi fost oare Constantin Brâncuşi mai puţin talentat la 5 ani ca la 55 de ani?

Să fi fost oare Mircea Eliade mai puţin talentat la 5 ani ca la 55 de ani?

A început să se clarifice că e vorba aici despre confuzia între cantitate şi calitate?

Să mergem mai departe cu cercetarea.

Multă lume ignoră faptul că „talent”, înseamnă de fapt un singur lucru: POTENŢIAL.

Adică, virtual, orice om talentat poate deveni bogat, celebru şi chiar notoriu.

Cam toată lumea însă văd că porneşte de la falsa premisă că orice om talentat, este obligatoriu bogat celebru şi notoriu chiar. Cam toată lumea face confuzie între talentul cultivat cu perseverenţă şi expus cu aceeaşi perseverenţă oamenilor, societăţii, cu talentul ca potenţial.

Potrivit acestei false credinţe, orie eşti talentat, bogat şi notoriu de la vârsta de o zi, ori eşti un nimeni!

Oare, chiar aşa să fie?

Eu am descoperit că poţi fi talentat de la naştere şi să o apuci pe căi lăturalnice. Altfel spus, în loc să primeşti o îndrumare, o educaţie şi o susţinere competentă, care să îţi dirijeze eforturile către cultivarea talentului, primeşti o educaţie oarecare, stereotipă, foarte generală, constând în câteva principii de viaţă cu un grad de generalitate atât de mare, încât din perspectiva talentului, ea este practic inutilă. Ba chiar uneori, ea devine un balast atât de incomod, încât te târăşte ca o piatră de moară atârnată de picioarele unui înotător care este pus în situaţia de a salva pe cineva de la înec, în plină furtună.

Furtuna, este viaţa însăşi. Înecatul, este acea parte din noi care ar trebui să fie omul cu talent cultivat. Acea parte din noi, care se va îneca în valurile vieţii, dacă îi lipseşte educaţia şi instruirea specifică talentului.

Aţi auzit de talente „ratate”? Ei bine, poate acum auziţi prima oară, eu însă, am trăit groaza de a vedea şi atinge astfel de oameni! Cui a folosit oare moartea aceea a Îngerului?

De ce oare porneşte sistemul de învăţământ, de formare profesională, de la stupida premisă că talentul îşi este suficient sieşi şi că sunt destule câteva minute pentru a deveni faimos, notoriu, celebru, bogat, pentru a deveni învingător în viaţă?

Mie aceste presupuneri apriorice pe care le fac mai toţi cei care se dau drept dascăli ba chiar mai emit şi pretenţii de competenţă, pe baza unor hârtii care atestă absolvirea unor forme de învăţământ şi ulterior a unor cursuri de „perfecţionare profesională”!! — mi se par dovada supremă a ignoranţei, a indiferenţei şi platitudinii interioare şi desigur, ca imediată consecinţă şi a platitudinii exterioare.

Are oare talentul nevoie de diplomă?

Au oare nevoie îndrăgostiţii de certificat de îndrăgostit emis de la primărie pentru a fi recunoscuţi ca atare pe stradă?

Pe cale de consecinţă, mă întreb:

Are oare nevoie un profesor talentat de gradul I didactic pentru a fi profesor talentat? Sau au nevoie mediocrii de acoperirea cu hârtii a mediocrităţii lor, pentru a îşi justifica ocuparea frauduloasă a unui loc sub soare?

Are nevoie Constantin Brâncuşi de diplomă de sculptor de geniu pentru a fi sculptor de geniu? Are nevoie Arthur Rubinstein de diplomă de pianist genial pentru a fi pianist genial?

Şi ca să concluzionez:

Are talentul autentic nevoie de recunoaştere formală?

Ce valoare are oare o recunoaştere formală adică recunoaşterea prin hârtii a unei abilităţi sau instruiri oarecare atâta vreme cât acea recunoaştere rămâne formală, pe hârtie adică, fără a produce însă şi vreun efect în viaţă, altul decât ocuparea unui post „corespunzător calificării”. Care calificare mă întreb şi te întreb? Calificarea formală?

Adică, pentru a spulbera confuziile: CALIFICAREA DE FORMĂ? Calificarea de ochii lumii?

Vreau să cred că acest articol te va ajuta să treci peste blocajul care te împiedică să afirmi cu curaj, „Da, am următoarele talente:…” Vreau să cred că ai destulă înţelepciune să treci peste educaţia formală, peste toate ideile anchilozate care ni se inoculează de mici şi care ne ucid încrederea în noi înşine. Vreau să cred că ai destulă înţelepciune să ne laşi pe noi, ceilalţi să vedem dacă putem recunoaşte acel talent, indiferent de stadiul său de dezvoltare. Poate putem face ceva pentru talentul tău. Puterea lui NOI, a făcut mereu miracole! Vreau să cred că indiferent ce părere vom avea noi, ai depăşit momentul dificil al primului pas făcut; că dacă vei primi un alt răspuns decât cel la care te aştepţi, vei trece la următorul talent, apoi la următorul, până când vei simţi TU ÎNSUŢI că ai ajuns la „zona sensibilă” la raiul sufletului tău, la acea lume interioară, din care, te poţi înălţa cu aripile larg deschise către orizonturi infinite.

Ştiu că talentul este imposibil de definit clar în cuvinte.

Pot spune despre talent doar că îţi aduce acea stare de fericire, acel sentiment că poţi să fii TU ÎNSUŢI fără să păgubeşti în vreun fel, ba chiar dimpotrivă, exact aşa cum spune şi biblia că, cu cât dai mai mult, cu atât eşti mai bogat!

Căci celui care are, i se va mai da

Aşadar, ce spui? Lasă-mi un comentariu aici, cu părerea ta!

Reclame

Echipa

 Dacă v-a plăcut videoclipul cu Al Pacino din articolul precedent, atunci vă ofer atât textul în limba Română cât şi înregistrarea audio tradusă, adaptată în Limbajul Zero Negaţii şi interpretată de mine.

Încă o dată, Mulţumesc Anca! Se pare că am făcut o alegere bună atunci când te-am ales preşedintă a Consiliului Directot al CBPN!

Într-adevăr, aş vrea să ştiu ce să spun… Trei minute până la cea mai mare bătălie a vieţilor noastre profesionale… Totul se rezumă la ASTĂZI! Fie ne vindecăm ca ECHIPĂ, ori… ne vom dezintegra. Centimetru cu centimetru, joc după joc, până când vom fi terminaţi. Suntem în iad acum, doamnelor şi domnilor. Crdedeţi-mă! Şi, putem sta aici, să aşteptăm să ne fie stors şi rahatul din noi, SAU, putem să luptăm pentru drumul nostru de întoarcere întru Lumină! Putem să ne căţărăm afară din iad!! Câte un centimetru odată. Acum, mi-e imposibil să o fac pentru voi; sunt prea bătrân pentru asta. Privesc în jurul meu şi văd aceste feţe tinere şi mă gândesc… vreau să spun… Am făcut toate alegerile greşite pe care le poate face un om de vârstă mijlocie: mi-am bătut joc de toţi banii mei; fie că veţi crede ori veţi refuza să credeţi, am alungat pe toţi cei care m-au iubit vreodată; şi în ultima vreme, mi-e imposibil să suport faţa pe care o văd în oglindă. Ştiţi… pe măsură ce îmbătrâneşti în viaţă, încep să îţi fie luate lucruri. Asta… asta este o parte din Viaţă. Dar, noi învăţăm aceasta, doar când începem să pierdem câte ceva. Afli astfel centimetrii din Jocul Vieţii. Aşa este şi în football. Pentru că în oricare dintre Jocuri Viaţă sau football marja de eroare este atât de mică, vreau să spun… Un pas prea târziu sau prea devreme şi o cam dai în bară; o jumătate de secundă prea încet sau prea iute, cam ratezi prinderea. Centimetrii de care avem nevoie, sunt pretutindeni în jur! Sunt în fiecare pauză a Jocului, în fiecare minut, în fiecare secundă. În această echipă, luptăm pentru acest centimetru. În această echipă, ne sfărâmăm în bucăţele şi îi sfărâmăm pe toţi cei din jurul nostru, pentru acest centimetru. Tragem cu ghearele şi cu dinţii pentru aceste centimetru; deoarece ştim că atunci când am adunat toţi acei centimetri, asta va face împuţita diferenţa dintre învins şi învingător! Diferenţa dintre a trăi şi a muri! Am să vă spun asta… În orice luptă, cel care câştigă centimetrul, este individul care e gata să moară! Şi ştiu că dacă mi-a mai rămas vreun pic de viaţă, este pentru că încă sunt dispus să lupt şi să mor pentru acest centimetru. Pentru că, asta este ce este Viaţa: zece centimetri care se află în faţa ta! Acum, mi-e imposibil să vă determin să îi faceţi. Trebuiue să vă uitaţi la omul de lângă voi; să vă uitaţi în ochii lui. Eu cred că veţi vedea un om care va merge acel centimetru pentru voi; vedea un om care se va sacrifica pentru această echipă, deoarece ştie că atunci când va veni vremea, veţi face la fel pentru el! Aceasta este ECHIPA, doamnelor şi domnilor! Şi, fie ne vindecăm ACUM CA ECHIPĂ, ori vom muri; ca indivizi izolaţi. Acesta este football, oameni buni. Asta e totul! Acum!… Ce o să faceţi?!

Ascultă versiunea audio.

Grupul şi Echipa

 De-a lungul anilor, am remarcat de multe ori, începând chiar din şcoala generală, că există „clase bune” şi „clase slabe”. M-am întrebat la început, ce înseamnă asta. Cum răspunsul a fost prea dificil de găsit, mi-am dat seama că singura modalitate de a afla, era să investighez, la nivelul puterii mele de înţelegere şi al posibilităţilor mele.

La început, am remarcat „atmosfera” din unele clase. În anumite colective, mă simţeam „altfel”.

Ce înseamnă „altfel”?

O întrebare firească, pentru un copil căruia părinţii sătui de nenumăratele întrebări puse i-au arătat Dicţionarul Enciclopedic, spunându-i „dacă mai ai nelămuriri după, atunci ne întrebi!”

Aşadar, am descoperit cel puţin un punct de plecare: „altfel”, trebuia să însemne ceva. Adică, trebuia să existe cel puţin o definiţie faţă de care, să se poată afirma, cu un grad de generalitate acceptabil „slabă”, respectiv „bună”.

Fiind eu un om prea puţin impresionat şi impresionabil de opiniile standard, după ce am descoperit că majoritatea înţelege prin „clasă bună” mulţi copii cu note mari, am vrut să văd altceva. Am vrut să văd de ce există astfel de clase. După primele observaţii, am constatat că există o cale lungă şi anevoioasă înaintea mea, dar în acelaşi timp, pasionantă. Cu atât mai mult cu cât, puneam în aplicare îndemnul repetat al Mamei: „Învaţă să cunoşti la oameni!

Astfel, călătoria pornită de la o nedumerire, a ajuns să devină un fel de scop în viaţă.

Cu timpul, am descoperit termenul „echipă”. Dar dintr-o altă perspectivă. Iniţial, „echipă” însemna „echipă de fotbal” mai populară ca altele echipă de baschet, de handbal, de volei, etc. Ceva mai târziu, în liceu, am descoperit conceptul de echipă de bridge. După ce am învăţat să joc bridge, prin anul III de liceu, am început să descopăr că există o diferenţă între termenii „grup” şi „echipă”.

În primul rând, am remarcat că „grup”, poate fi aplicat la o mulţime de entităţi, care pot fi în egală măsură obiecte, Fiinţe forme de existenţă diferite, ca să fiu mai scurt. De pildă, grup de blocuri, grup de persoane, grup de câini, grup de pisici.

Bunăoară, într-o staţie de autobuz, avem un grup de persoane.

Mai târziu, am observat că există „ceva” care face distincţia între grupuri: coeziunea.

Căutând să clarific ce anume înseamnă concret „grup coerent”, am descoperit că cu cât coerenţa unui grup e mai mare, cu atât mai multe rezultate pozitive obţine acel grup.

Mi-am amintit fugitiv de o carte care îmi plăcuse şi în care exista un angajament „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi!

Citind apoi mai multe cărţi ale lui Al. Dumas-tatăl, am regăsit formula. Acum, aş formula-o astfel: „Toţi ca unul şi unul ca toţi!”

Foarte mulţi profesori, antrenori, folosesc următoarea formulă de îndemn: „Dacă vrem să răzbim, dacă vrem să învingem, trebuie să fim toţi ca unul!

Una dintre erorile pe care este oricine expus să o facă după ce descoperă ce înseamnă coerenţa şi echipa, este aceea de a confunda unitatea cu uniformitatea.

Am văzut acestă confuzie cam la 95 % dintre cadrele didactice, care reproşează sistematic elevilor lor că „sunt leneşi, indolenţi” şi alte epitete. De unde vine etichetarea? De la faptul că există un număr variabil de elevi care la acel obiect de studiu, au rezultate slabe şi foarte slabe. Şi cadrul didactic, vine şi cu „argumentul forte”: „La obiectul, cutare, ai zece pe linie, deci eşti capabil! Dar eşti puturos!”.

Aşa am descoperit că idioţenia şi suficienţa rămân la locul lor şi după absolvirea unei facultăţi! Mai grav încă, chiar şi după un doctorat, a doua facultate…

M-am întrebat ani în şir, care să fie cauza pentru care cam toţi profesorii cu rarisime excepţii, care de altfel au intrat în istorie — dovedesc o îngustime de minte şi un comportament de automat de debitat texte învăţate pe de rost. Mai grav chiar, unii ajung să dobândească o atare flexibilitate în automatizarea, în robotizarea muncii lor, încât ajungi să confunzi versatilitatea cu talentul şi cu competenţa reală care derivă din talentul cultivat.

Aşa am descoperit o imensă clasă de oportunişti, perfecţionaţi ca simulanţi de competenţe diverse.

Dacă fenomenul observat este la scară mică, el este de natură să fie evitat şi ignorat. Ce poţi face însă când fenomenul se manifestă la scară globală? Când competenţa reală, ţine de enciclopedia recordurilor? Unde se află neregula?

Cu timpul, am reuşit să fac asocierea dintre conceptele „talent”, „echipă”, „coeziune” şi „performanţă”.

Aşa am reuşit să reinventariez observaţiile mele făcute de-a lungul anilor şi să remarc de pildă faptul că, „clasele bune”, aveau un diriginte cu talent pedagogic; obiectele de studiu la care majoritatea avea note mari, aveau un profesor talentat; echipele cu multe victorii, aveau în componenţă un sportiv talentat iar cele care urcau frecvent pe podium, aveau şi un antrenor talentat. Două exemple am în minte: Echipa de fotbal a Braziliei (Pele) şi echipa de gimnastică a României, Montreal 1976. La Montreal, avem două nume importante: Talent sportiv = Comăneci şi Talent pedagogic = Caroli (Marta & Bela).

Poate te întrebi de ce am abordat tocmai această tematică şi tocmai acum.

Răspunsul e mai nuanţat şi presupune un minim grad de detaliere.

Am reuşit să constitui cu o parte dintre absolvenţii cursului CBPN 01, grupul „ParteneriatZP”.

Prin urmare, am reuşit să facem cel puţin un pas înainte: dintr-o mulţime oarecare de elemente umane, am făcut o mulţime orientată. Adică, un grup.

Vom fi capabili să devenim O ECHIPĂ?

Ce înseamnă asta?

Am spus mai sus: Cel puţin 1 jucător talentat şi cel puţin 1 antrenor talentat.

Fiind eu însumi unul dintre cei 8 coechipieri, ştiu sigur că avem cel puţin un jucător talentat. Întrebarea este…

Avem şi antrenorul talentat?

La această întrebare va trebui să răspundem noi, cei 8 membrii ai consiliului director CBPN.

Cel puţin teoretic, cel puţin pe moment, eu sunt cel care este antrenorul. Deşi, e posibil să existe cineva cu adevărat talentat, fără să ştie poate asta… Am o astfel de bănuială…

Cel puţin din cele de până acum, asta reiese!

Aşadar, ECHIPĂ = COEZIUNE.

Dar în viziunea mea, înseamnă unitate în diversitate! Înseamnă 8 talente distincte, îmbinate într-un produs unic: ECHIPA!

De ce consider că abordarea aceasta este mai potrivită?

Voi reveni cu ideile despre această abordare, în articolul viitor!

Până atunci, toate cele bune!

Iată şi un ultim gând: Mulţumesc lui Carmen Anca Rus pentru următorul videoclip:

Şerban Stănescu

Job sau afacere online?

 După vreo 3 zile de chinuială cu un molar, sunt din nou „up and running”!

Cum unul din rosturile vacanţei este să cugeţi cu privire la ceea ce ai făcut şi ce ar mai fi de făcut fără presiunea lui „trebuie” şi a ceasului, m-am hotărât să disec un fenomen care necesită clarificări serioase.

Am pornit de la nişte date concrete oferite de metrica cursului CBPN 01, precum şi de la studiile efectuate în perioada 2006 – prezent privind piaţa muncii online.

O primă constatare a fost aceea că peste 90% din userii internet, sunt interesaţi de afacerile online, sub o formă sau alta.

Dacă interesul atât de ridicat pentru antreprenoriat este un semn de foarte bun augur, o altă dezvăluire făcută de către analize şi cifre, este alarmantă însă!

Covârşitoarea majoritate a celor interesaţi, confundă vânzarea timpului online, cu afacerile online!

Este o distincţie fundamentală între afacere online şi serviciu sau job sau loc de muncă online!

Şi este o distincţie fundamentală, deoarece este una să îţi vinzi timpul, chiar dacă faci asta de acasă, din faţa calculatorului şi este cu totul altă poveste să conduci o afacere, care înseamnă să ai o echipă, să ai o strategie de afaceri, să ai un plan de aplicare a strategiei, să ai obiective clare, să ai propriile produse şi servicii să ai întreg sistemulpus la punct şi funcţional.

Foarte multă lume confundă modelele de afaceri online de tip „Affiliates” cu propriile lor afaceri. Vreau să clarific acum că acest model de afaceri, este o afacere pentru cel care deţine şi administrează programul de afiliere!

Pentru toţi ceilalţi care se înscriu spre a promova un serviciu sau un produs, este un job online! Adică, un loc de muncă pe internet, unde ţi se spune ce să faci, cum să faci şi pentru care eşti plătit un procent oarecare din vânzările efective pe care le realizezi.

Mi se pare surprinzător faptul că sunt poate singurul care ridică problema asta, chiar şi la nivelul internetului mondial. Puţinii oameni de afaceri serioşi de pe net care au abordat în treacăt acest aspect, se feresc să spună asta deschis, deşi mie mi se pare evident!

În primul rând, pentru a avea o afacere a ta, trebuie să ai propriile produse şi servicii. Adică, să fii tu cel care controlează un canal de venit, nicidecum să fii un intermediar oarecare, într-un lanţ de producţie şi desfacere.

Ori, însăşi denumirea de „afiliat”, este destul de clară: Eşti un simplu intermediar într-o afacere care aparţine altcuiva şi în care realizezi exact ceea ce realizează orice alt vânzător: vinzi acel produs sau serviciu, activitate pentru care eşti plătit ca un angajat oarecare al unei firme oarecare, cu un comision oarecare.

Prin contrast, cel care are o afacere, este cel care a realizat produsul, deţine mecanismele de vânzare şi stabileşte comisioanele pentru vânzători.

Fără îndoială, poţi fi om de afaceri online şi să faci şi vânzări pentru un partener, dar aceasta este o activitate secundară, pe care o faci având o cu totul altă motivaţie decât aceea de a avea un loc de muncă şi a obţine bani.

Antreprenorul care vinde pentru alt antreprenor, o face în primul rând pentru a îşi construi o echipă puternică şi cu un câmp de acţiune foarte larg. Pe de altă parte, o face pentru a culege informaţii din piaţă, pe care, în alt mod, ar fi dificil să le obţină, ar fi distorsionate de cel care le culege şi care are propriile sale criterii de filtrare a informaţiei, bazate pe propria experienţă de viaţă şi de afaceri.

În fine, motivaţia antreprenorului pentru a desfăşura activităţi de vânzare este complexă şi presupune mai multe planuri pe care este structurată, iar această structurare depinde de nivelul de dezvoltare atins, atât dezvoltare personală, cât şi dezvoltare organizaţională sau de grup, respectiv de echipă.

Închei acest articol, cu întrebarea:

Ai produsele tale, echipa TA, strategia ta, tacticile tale, sistemul tău pus la punct şi funcţional?

Dacă şi numai dacă răspunsul este DA, atunci ai o AFACERE ONLINE.

Altfel, ai UN JOB ONLINE.

Bani pe net faci în echipă 02

Când am scris primul articol „Bani pe net faci în echipă”, ultimul lucru la care ma-ş fi aşteptat este să aibă cel mai mare succes dintre toate articolele publicate. Mă gândeam doar la un singur lucru şi anume la ceea ce simţeam eu în acel moment.

Eram tare fericit că treaba merge, că ne-am apucat de treabă şi că începem să devenim o comunitate care lucrează împreună.

Iată că de la acest articol a trecut ceva vreme, pe la curs s-au mai perindat câteva zeci de oameni şi între timp, am reuşit să avem şi nişte rezultate, zicem noi, importante.

Pe lângă cei câţiva euro făcuţi pe net, cred că cel mai important rezultat este constituirea echipei „forte”.

 

Consiliul Director CBPN

 

Aşa cum era şi firesc, aşa cum de altfel programasem în „Rezoluţia de anul nou”, am procedat la evaluarea rezultatelor cursului. Evident, principiile de bază, erau corecte, pentru că le verificasem. Mai avusesem două astfel de cursuri, dar pe lângă acesta, mult mai modeste şi ca ambiţii şi ca realizare.

Totuşi, ca în orice început, apar tot felul de detalii surprinzătoare, imperfecţiuni, etc., detalii care uneori atârnă greu în economia unei afaceri.

Primul pas a fost să regândesc totul, funcţie de ceea ce se întâmplă la curs.

Parte a procesului de reorganizare perfecţionare, este şi constituirea echipei „Parteneriat Proiectul ZENLA”.

În această ordine de idei, iată situaţia echipei „ParteneriatZP”, care, foarte probabil, începând din iunie 2011, va conduce cursul CBPN 01 varianta FREE.

 

  1. Carmen Anca Rus, absolventă cu certificat, media 8,76, Preşedintele Consiliului Director;
  2. Sorin Silviu Striblea, antreprenor, trainer dezvoltare personală, Business Start-Up, Team Building, Director proiecte şi dezvoltarea proiectelor;
  3. Mihăiţă Sprânceană, absolvent, media 10,00 (!!), Director programe şi proiecte de eLearning şi organizarea învăţământului la distanţă;
  4. Silvia Năstase, absolventă, media 10,00 (!!), Director programe şi proiecte economice;
  5. Ileana Oprea, absolventă, media 9,90, Director programe şi proiecte de Resurse Umane;
  6. Cornelia Tersanszki, absolventă, media 9,90, Director programe şi proiecte artisice;
  7. Monica Stănescu, absolventă, media 9,71, Director programe şi proiecte de comunicare şi relaţii cu publicul şi clienţii;
  8. Şerban Stănescu, autor curs, antreprenor, investitor, fondatorul Limbajului Zero Negaţii şi al Proiectului ZENLA, absolvent, media 9,71, Director tehnic, creaţie literară şi implementare proiecte;

 

Se află pe lista de aşteptare Augustin Morariu.

Augustin, este ocupat cu o lucrare de mai mare anvergură şi o perioadă de timp este indisponibil.

Augustin Morariu Director programe şi proiecte juridice şi de integrare a resurselor umane clasificate oficial „vârsta a 3-a”.

Voi reveni cu precizări în funcţie de modificările apărute pe parcurs.

 

După cum puteţi vedea, chiar dacă sunt abia 3 luni de când am demarat cursul (oficial, 3 luni pe 14 aprilie), ne vedem de treabă şi ne ţinem de planificare, pe cât posibil. Mai mult, căutăm soluţii de a dezvolta şi perfecţiona programul de învăţământ online.

Am considerat că este mai nimerit să facem ceva, decât să ne văicărim de lipsa a tot felul de „ceva” sau să invocăm drept scuză „criza” mondială.

Mai mult chiar, am considerat că „criza” poate fi un factor de progres, întrucât eu unul, cred că orice criză, fie ea reală sau închipuită ca aceasta atât de des invocată şi presupusă a fi mondială, prezintă cel puţin o informaţie esenţială: direcţia în care s-a făcut prea puţin sau chiar nimic. Prin urmare, dacă privim „criza” la microscop, avem o posibilitate de a descoperi unde ne-am culcat pe laurii victoriilor şi chiar şi când şi cum anume.

În cazul actualei stări de fapte, este vorba despre ignorarea unei învăţături seculare: „Tăria lanţului e dată de veriga cea mai slabă” şi cu aplicaţie directă: Nivelul de educaţie şi condiţiile de trai ale oamenilor.

Ca să spulber confuziile, dacă vrem o societate echilibrată, trebuie să contribuim toţi la construirea acesteia. Ori acum, ceea ce putem constata este că predomină consumatorii, în proporţie de peste 80% din populaţia globului.

Cei care cunosc acest adevăr, au săvârşit o eroare părerea mea căutând să speculeze lipsurile şi nevoile majorităţii în interes personal.

Cred că cea mai acută nevoie acum, este nevoia de educaţie. Ca componentă fundamentală a educaţiei, aş numi cunoaşterea de sine, care mi se pare cea mai importantă dintre ele. Dovadă? Popularitatea cursurilor de autodezvoltare.

Acesta este şi motivul pentru care am insistat şi insist asupra identificării şi dezvoltării talentelor şi a construirii unei afaceri centrată pe talente, pe aptitudini.

 

 

Studenţii mei

La cursul CBPN 01, sunt acum peste 80 de studenţi. Dintre aceştia, aproximativ jumătate, au terminat deja cursul.

Mă întreb, câţi dintre ei şi-au dat seama că am fost studentul lor?

Câţi dintre cei care sunt încă la curs ca studenţi, îşi dau seama că sunt studentul lor?

Ce este un curs?

Ce importanţă are până la urmă cursul, sau „ce fel de curs” ca să spun aşa?

Are vreo importanţă motivul pentru care oamenii se adună împreună? Sau, mai bine spus, pretextul care îi aduce împreună?

Ce contează mai mult oare: a fi împreună sau a avea un motiv pentru care să faci ceva în echipă? Sau, poate contează la fel de mult ambele?

Un posibil răspuns, este numărul de cititori al articolului „Bani pe net faci în echipă

Ce ne lipseşte oare pentru a fi tot timpul împreună? Voinţa? Pretextul? Justificarea? Luciditatea? Toate la un loc în variate proporţii, de la caz la caz? Cred că ultima variantă, este cea mai verosimilă…

Îmi amintesc perioada de după facultate şi până la primul curs postuniversitar, cel din 1997. Nouă ani diferenţă… În aceşti nouă ani, sub diferite forme, a revenit un vis. Obsesiv parcă… Visam că sunt student. Eram prin diverse locuri. Unele semănau cu localul de la Universitate, altele cu amfiteatrele de la Polizu sau din VB, în Calea Victoriei sau alteori, cu amfitatrele din Regie. Politehnica. Bucureştiul acelor ani, 1984 1988, a fost mai curând un fel de fantasmă. Mă trezeam undeva cam pe la ora 3:30 şi apoi urma un vârtej nebun, până pe la ora 23:30 sau uneori, chiar după miezul nopţii. Aşa s-au scurs cei 4 ani de facultate… O goană nebună între nişte repere.

M-am întrebat ani în şir după absolvire, ce anume m-a împins, m-a propulsat în toţi aceşti ani? Şi acum când mă gândesc la media generală 9 pe cei 4 ani de studii, mi se pare o mare realizare. Un singur examen luat cu 5, are nevoie de 4 examene luate cu 10 pentru a ajunge la media 9… Deci, „tânjala”, amânările, comoditatea, „rateurile”, ies din discuţie!

Ce m-a împins să deschid acest curs de afaceri online? Faptul că ştiu câte ceva despre afaceri în general? Cei 18 ani de freelancing şi experienţa în afaceri cumulată, mi se par totuşi o justificare mai curând decât o motivaţie. Să fie nevoia de a transmite experienţa? Poate că şi asta. O anume revoltă faţă de starea generală a societăţii? Şi asta, într-o anumită măsură.

Totuşi, deşi sunt conştient că mai sunt şi alte motivaţii, toate sunt „călduţ”. Există altceva mai puternic.

Cred că este bucuria de a fi student. Cu alte cuvinte, nevoia interioară de a învăţa, de a mă perfecţiona continuu. Prima idee trăsnită care mi-a venit în minte imediat după ce am terminat cursul, pe 29 decembrie 2010, a fost să mă înscriu primul. De ce? Curiozitate? E destul de greu de crezut, deşi poate că e şi asta într-o oarecare măsură. Totuşi, acum, după circa 3 luni de la lansarea efectivă a cursului, analizând la rece, cred că ceea ce mi-am dorit este să fiu din nou student. Poate că aş fi putut să mă înscriu la o nouă facultate. Doar Thessaloniki, e centru universitar renumit şi cu tradiţie. Am de unde alege. Dar eu voiam altceva. Altceva! Aşa încât, mi-am scris propriul „scenariu” de curs.

O altă motivaţie puternică, a fost şi a rămas aceea de a îmi dovedi mie că se poate face învăţământ online şi fără să pretinzi luna de pe cer. M-am săturat de puzderia de cursuri de tip „mâţa în sac” ce inundă piaţa românească şi cea internaţională. Citeşti o pagină interminabilă de abureli în stil marketing american şi reclame audio speciale pentru surzi (sic!), după care urmează „bomba”: scoate banu’ frati’miu şi te umplu de bani! În doi timpi şi treizeci de zile, te fac milionar pe net! Cu doar 159 lei, te umplu de bani! Îţi vând secretul secretelor! Oricât de idiot ai fi, cu secretul ăsta, te umpli de milioane pe net! Tot ce ai de făcut, este să scoţi acuma, neapărat acuma, banu’! Dă-mi acuma 159 de lei, că altfel ratezi ocazia!

Mda… În fine, preţurile variază întrucâtva. 149, 159, 169… Probabil că au vreo legătură cu numărul psihic al vânzătorului, că altfel, cam seamănă între ele.

Să revin însă la subiect!

Mă întreb acum, că tot am ajuns în puncte sensibile, câţi dintre profesori sunt conştienţi că un învăţământ autentic, înseamnă comunicare? Iar comunicarea, înseamnă flux de date biunivoc! Mai simplu exprimat: DIALOG!

Ceea ce se poate vedea în învăţământul contemporan, este un „dialog între surzi”! Sau, lăsând la o parte metaforele, un monolog.

Îmi aduc aminte de şcoală, liceu, facultate… 95% din aceste instituţii, semănau şi seamănă încă cu megafonul. Nişte voci care se auzeau acolo. Comunicarea era unilaterală. Ce conta că poate unul sau o mie sau… erau, sunt surzi? Noi vorbim! Că de asta suntem plătiţi! Ce contează că alţii 1000 sau mai mulţi sunt orbi? Noi desenăm pe tablă, că de asta suntem plătiţi!

Am vrut altceva decât am avut până acum. Am reuşit? Rămâne de văzut!

Am remarcat însă şi la acest cvurs, existenţa reflexelor pavloviene ale monologului, induse şi cu osârdie cultivate de către învăţământul „obligatoriu”.

Potrivit unei statistici făcute în cadrul cursului, mulţi dintre studenţi se aşteaptă ca „profesorul” să facă un show teribil „pe scenă”, ei să se prefacă a îl lua în serios în timp ce trag cu scoabe pe sub bancă, sau îi vânează micile imperfecţiuni, după care, pe tăcute, eventual o „lucrărică de control” la care zbârnâie copiuţele şi apoi urmează promovarea; că oricum, învăţământul este obligatoriu! Diploma contează!

Ei bine, eu am spart tiparele în cadrul cursului! La acest curs, şi profesorii şi elevii pun note! Am considerat că arta dialogului şi a negocierii trebuie cultivate, dacă vreau dialog şi negociere.

Se spune că o afacere foarte slabă, moare în primul an de la înfiinţare. Una ceva mai bine pusă la punct, în primii 5 ani; alta cât de cât pusă la punct, în 10 ani.

Ca atare, e încă prematur să tragem concluzii, acum, când au trecut mai puţin de 3 luni de la lansarea oficială a cursului.

Una peste alta, eu sunt cred, cel mai fericit student de pa faţa pământului! Am 80 de profesori! Fiecare mă învaţă câte ceva!

Tu ce părere ai? A meritat efortul?

 

Metrica în afaceri 01

Astăzi încep un nou mini-serial. Metrica în afaceri, este una dintre temele fundamentale.

În curs şi în articolele publicate, am insistat asupra unor aspecte cheie. Multe dintre acestea, sunt valabile şi în mediul clasic, offline şi în mediul online.

Iată-le din nou, pe cele mai importante: Talentul; TIMPUL; Blogul; Conţinutul; Contul PayPal; Comunicarea; Parteneriatele.

Astăzi, putem vedea aceste aspecte ca şi cum ar fi nişte „puncte”.

Ştiu că este dificil să întrevezi viitorul unei afaceri privind nişte „puncte”.

De aceea, vă voi aminti un alt subiect cheie, care vă ajută să conectaţi punctele într-un plan: Schema generală a unei afaceri, schema prezentată în Cursul 11.

Totuşi, chiar şi aşa, lipseşte conexiunea cu TIMPUL.

Conexiunea cu TIMPUL, o realizăm cu ajutorul METRICII.

Ce înseamnă „metrică”?

Deşi este oarecum intuitivă noţiunea, ea necesită detaliere. Principial, aşa cum ţi-ai putut deja da seama, este vorba despre „a măsura”. Altfel spus, măsurători.

Dincolo de conţinutul spumos şi ameţitor ca şampania franţuzească a 95% dintre reclamele de pe net care ne momesc cu formula magică „bani pe net uşor, repede şi fără nici un fel de cunoştinţe”, există însă cel mai cumplit judecător cu putinţă.

Numele lui este TIMP.

Prin urmare, valoarea reală a unei astfel de oferte, se calculează simplu, cam aşa: câţi bani în cât TIMP!

Voi lua un exemplu pe care studenţii de la curs îl cunosc. Este vorba despre cel mai simplu model de afacere online, care este sistemul PTC, Paid-To-Click.

Pentru a putea depăşi pragul psihologic al primului euro pe net, am recomandat ca soluţie raspidă, vânzarea timpului prin acest canal de venituri.

Sumele realizabile, sunt modeste şi „salariul” obţinut, este practic derizoriu, dacă lucrezi singur.

Cu toate acestea, este o metodă care ne aduce primii bani pe net şi ne ajută să ne familiarizăm cu mediul de afaceri online şi instrumentele specifice afacerilor online.

Dar, trebuie să avem cu toţii foarte clar în minte: TIMPUL care trece, devine TRECUT. Deci, INACCESIBIL! Aşa încât, trebuie să urmărim cu stricteţe câţiva parametri:

TIMPUL petrecut cu programele PTC; cronometrăm exact minutele, de la primul login până la ultimul logout;

Numărul maxim de clicuri al fiecărui program;

Venitul realizat zilnic cu fiecare dintre aceste programe;

Timpul necesar pentru a efectua primul cashout;

Valoarea reală a fiecărui clic;

Timpul necesar pentru a ne realiza maximum de clicuri pentru fiecare program.

 

Valoarea reală a fiecărui clic, se calculează simplu, împărţind venitul realizat într-o lună sau şi mai mult, dacă avem datele! la numărul total de clicuri efectuate. Dacă rezultatul este sub 0,02 cenţi / clic, asta înseamnă pierdere de vreme. Chiar şi la valoarea 0,02 cenţi pe clic, venitul este simbolic, dar dacă avem multe reclame şi dacă cashout-ul minim este undeva în zona sub 0,40 USD, are rost să continuăm să lucrăm cu acele programe. Altfel, ne irosim TIMPUL în mod inutil.

De ce? Simplu! Deoarece la un cashout minim de 1 cent şi valoare a clicului de 0,01 cenţi, avem nevoie de minimum 100 clicuri. La o medie de 45 secunde per clic, asta înseamnă 4.500 secunde, adică, 75 minute sau 1 oră 15 min. Acum dacă împărţim centul realizat la minute şi înmulţim cu 60, obţinem venitul pe oră. În cazul nostru = 0,8 cenţi sau 0,0008 USD. Deci, salariul zilnic, este 8 x 0,0008 USD = 0,0064 USD!!

Aceasta este ceea ce ne interesează! CU CÂT NE VINDEM!

Cine consideră că are rost să muncească pentru 6,4 cenţi pe ziua de muncă, este problema lui! Eu unul, pot accepta nişte compromisuri, dacă sunt într-o situaţie foarte foarte grea şi este singura soluţie.

Calculul meu, în materie de PTC, l-am prezentat în curs şi îl repet: Îmi pot permite să acord maximum 30 minute zilnic acestui experiment.

Până în prezent, de la 18 decembrie 2010, am realizat un venit de 7,60 USD, la o medie de 10 minute zilnic.

Asta înseamnă 10 min x 103 zile = 1030 minute;

Venitul orar = 760 cenţi / 1030 = 0,73 cenţi / minut şi 44,27 cenţi / oră.

După cum vedeţi, un salariu zilnic (8 ore) de 3,54 USD. Ceea ce, să recunoaştem, este o sumă simbolică. (Media reală cred că este 7 minute zilnic, deci ar fi de fapt 721 minute…)

Totuşi, având în vedere că am lucrat în medie cu 2 referrals, că am pornit DE LA ZERO şi cu cheltuieli financiare ZERO, mi-am atins obiectivul: CUM SĂ FACI BANI FĂRĂ BANI!

Astfel, m-am ţinut de cuvânt privitor la afirmaţia făcută în curs şi anume, că se poate face în maximum 180 zile primul euro pe net, fără bani!

Sigur, a durat mult mai puţin, cam 25% din timpul alocat adică aproximativ 45 zile pentru primii 2 USD dar ideea este că se poate şi asta voiam să demonstrez.

Eficienţa cu care lucrăm este deja altceva.

Cred că avem acum cu toţii o primă imagine a ceea ce înseamnă METRICA ÎN AFACERI.

Reţinem următoarea idee esenţială:

 

O afacere corect concepută, trebuie să ofere posibilitatea cuantificării a măsurării precise a rezultatelor, astfel încât să poată fi controlat tot timpul raportul venit/oră.

 

O afacere rentabilă, serioasă, trebuie să ne conducă la un venit minim, egal cu cel pe care îl apreciem FIECARE ca fiind mulţumitor pentru noi. Iar asta înseamnă aşa cum am mai spus, Venituri Cheltuieli >> 0 sau,

 

Valoare produsă Valoare consumată >> 0.

 

Menţionez în treacăt:

Gestionarea timpului şi metrica sunt necesare pentru a determina numărul maxim de canale de venit pe care le putem gestiona EFICIENT la un moment dat.

 

Caută să te debarasezi de orice influenţă atunci când stabileşti câţi bani vrei pe oră! Şi asta deoarece ESTE TIMPUL TĂU! Vrei 1000 euro pe oră? OK!

TU trebuie să decizi CUM şi CU CÂT îţi vinzi TIMPUL, şi trebuie să manifeşti o exigenţă extremă atunci când analizezi aceste rezultate.

În fine, acum, la încheierea acestui prim episod din serial, menţionez încă un aspect cheie pe care metrica îl conectează cu celelalte: PLANUL.

Acum, cred că este mai clar de ce trebuie făcut un plan cu termene precise.

De pildă eu, lucrez cu 3 tipuri de planuri: lunar, trimestrial (91 zile) şi anual.

V-am prezentat şi pe blog şi pe grup planul lunar şi anual, pentru a vă putea inspira din el.

Evident, sunt conştient că fiecare are propriile sale obiective, care pot diferi mult de ale mele, dar imaginea globală „şablonul” planului poate fi utilizată de către oricine şi cu puţină practică, ajunge în câteva luni să aibă un plan frumos.

Ca să dau două – trei exemple, o să menţionez planurile Corneliei Tersanszki, Ilenei Oprea şi al lui Carmen Anca Rus.

O menţiune specială pentru Anca Rus: Planul ei iniţial, era… în fine… Era o glumă. Trei idei vagi, fără consistenţă şi fără termene precise, cu toate că am specificat clar că trebuie stabilite termene clare.

Acum, noul ei plan, arată aşa cum trebuie să arate un plan.

Folosind acum ceea ce am arătat în acest articol, va avea posibilitatea de a evalua exact care este randamentul muncii desfăşurate, unde există puncte slabe (vom vorbi şi despre analiza SWOT) şi ce trebuie făcut pentru creşterea randamentului.

În articolul viitor, vom vorbi despre blog şi metrica blogurilor.

Dat fiind faptul că e un subiect destul de vast, cred că vor fi cel puţin două episoade legate de blog şi metrica blogurilor, deci, ŢINE APROAPE!

Şi lasă un comentariu, să ştiu şi eu, să ştie şi ceilalţi vizitatori cam în ce direcţie să insistăm cu articolele. De asemenea, aştept sugestii privind viitoarele mini-seriale.

 

 

Previous Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: