Balada mediocrităţii

 În articolul precedent, vorbeam despre o boală extrem de gravă: IGNORANŢA.

Simptomele acestei boli, se numesc generic, MEDIOCRITATE.

Despre asta voi vorbi, foarte pe scurt, în articolul de astăzi. Pe scurt, deoarece dacă ar fi să scriu „pe lung”, ar ieşi o carte de talia „Encyclopedia Britannica” şi mi-ar consuma foarte probabil tot restul vieţii, cu tot apetitul meu pentru scris!

Şi acum, hai să începem!

În liceu, am fost un elev mediocru. Note, undeva în zona 7 – 7,50.

Am terminat liceul cu o lucrare de diplomă în cercetare. Singura din acel an!

În prima facultate, am fost sub-mediocru; am abandonat, pentru că am înţeles că am nevoie de prea multe clarificări legate de ceea ce vreau de la mine şi de la viaţă.

Aşa încât, m-am angajat. Pentru a treia oară în viaţă, pentru că primele angajări, au fost în vreme ce eram elev în liceu. În vacanţe!

Aşa am aflat ce înseamnă a munci.

Am muncit 4 ani ca salahor în industria chimică, de la secţia de producţie la laboratorul de cercetare. Aşa am învăţat ce înseamnă a fi mediocru.

M-am hotărât să fac o facultate, pentru a părăsi un mediu în care eram condamnat iremediabil la mediocritate; aşa am învăţat că datoriile vechi se plătesc cel mai greu şi că atunci când sunt hotărât să fac ceva, renunţ la orice ocupaţie secundară.

Am muncit 4 ani ca salahor într-o uzină mecanică de material rulant (vagoane de marfă), am făcut o facultate, am terminat cu media generală 9 şi 10 la licenţă şi am învăţat că atunci când îţi scrii pe hârtie obiectivele, indiferent de cât de fantastice sunt, se împlinesc; am mai învăţat că munca fizică brută şi cea intelectuală, fac un mariaj ideal; am mai învăţat că nerespectarea corpului fizic şi a nevoilor sale, conduce la epuizare şi în final, la boală.

Una dintre deciziile sub-mediocre cele mai grave, a fost când am refuzat propunerea făcută de conducătorul de proiect, prof. dr. Ing. Sorin Badea de a îmi breveta ca inovaţie, lucrarea de licenţă. A fost prima lecţie referitoare la veniturile pasive şi valoarea imensă a proprietăţii intelectuale.

Eram prea tânăr şi neştiutor ca să o pricep, dar mi-a fost servită!

A doua decizie sub-mediocră, care m-a costat enorm pe lângă 15 ani din viaţă şi o căsnicie ratată a fost aceea de a accepta compromisul de a merge după soţia mea, într-un oraş în care perspectivele mele erau zero, în care m-am simţit respins şi tratat ca un venetic, încă din primele zile. Dacă m-aş fi angajat în Bucureşti şi ea ar fi refuzat să mă urmeze, era dovada clară a decesului „căsniciei” noastre. Am acceptat să prelungesc cu 15 ani agonia unei căsnicii care a murit în clipa când soţia mea şi-a pus părinţii înaintea ei înşişi şi a soţului. Am fost destul de orb încât să refuz acest adevăr evident pentru toţi, mai puţin pentru mine.

Am rămas cu o întrebare al cărei răspuns a devenit imposibil de dat: „Ce ar fi făcut dacă aş fi rămas în Bucureşti?”. Pot face doar presupuneri, pe baza altor decizii similare pe care le-a luat ea, în anii ulteriori. Iar analizele ulterioare, au demonstrat că eu am greşit, că ar fi trebuit să rămân în Bucureşti.

M-am comportat mediocru şi când în anul 2000 am fost pus în situaţia de a decide singur privitor la viitorul meu în afaceri. Am cedat iar nervos, când am fost refuzat de soţia mea a doua oară în viaţă într-o decizie crucială şi în loc să divorţez, am amânat iar.

Care a fost principala cauză a deciziilor costisitoare? Lipsa de informaţii, de educaţie specifică, în domeniul în care trebuia să decid.

A venit apoi anul 2003, când am ajuns la capătul puterilor. Deprimat, dezamăgit, blazat, îmi doream un singur lucru: să mor. Pensionarea, mi se părea mai rea decât o condamnare pe viaţă la galere sau la ocna de sare!

Divorţul de la finele lui 2003 însă, a rupt, a spulberat „zona de confort”!

Am început să descopăr treptat toate iluziile cu care m-am drogat singur, ani în şir.

Din acel final de an 2003, totul a început să se schimbe în viaţa mea. Am început să îmi amintesc de crezurile mele, de faptul că atunci când mi-am propus să fac ceva am reuşit şi chiar am reuşit de fiecare dată!

În anul 2007, am reuşit să fac inventarul resurselor de care dispun. Acest inventar, l-am numit în acea vreme, „Ritmuri Interioare”. Astăzi, el se numeşte „Începutul călătoriei”.

Am ales acest nume, deoarece am vrut să îmi amintească pentru tot restul zilelor că acea decizie din aprilie 2007, decizia de a publica prima mea carte, de a îmi dezvolta talentele, mi-a schimbat toată viaţa.

Astăzi, am alături de mine o femeie care mă obligă în fiecare clipă să dau tot ceea ce am mai bun în mine. Şi ştiu că dacă va pleca dintre noi astăzi, tot mă va obliga, de acolo, din Lumea Îngerilor! Şi asta pentru că a reuşit să îmi amintească faptul că prima datorie a oricui, este să fie vrednic de el însuşi!

Asta înseamnă să lupte cu mediocritatea din el, până la ultima clipă, până la ultima sa suflare!

Te temi de mediocritate? Şi eu. Dar sunt conştient că sunt mediocru încă în multe direcţii, aşa cum sunt conştient că sunt foarte bun în altele. Sunt conştient că fiecare rând pe care îl citesc într-o carte, e o partidă de şah jucată cu mediocritatea, o partidă în care i-am dat şah-mat!

TU, ce ai de gând? MERGI LA PAT? La remiză, adică? Sau vrei să îi dai mat?

TU decizi. Şi faci asta, în fiecare secundă a existenţei tale! Fie că ştii, că eşti conştient, fie că o faci inconştient, IEI DECIZII!

Crede-mă, e preferabil să le iei CONŞTIENT!




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: