Vântul schimbării

 Una dintre caracteristicile principale ale Vieţii, este SCHIMBAREA.

Foarte mulţi dintre oameni potrivit statisticilor mondiale cam 95% din populaţia globului acceptă extrem de greu orice schimbare. Oamenii sunt extrem de ancoraţi în ceea ce psihologii, numesc „zona de confort”.

Spre deosebire de majoritate, pentru mine, schimbarea se pare că este o necesitate interioară.

În viziunea mea, SCHIMBAREA, este procesul natural prin care se manifestă EVOLUŢIA.

Orice dezvoltare, presupune IMPLICIT schimbare. Totul se schimbă înăuntrul nostru, fie că suntem conştienţi de asta, fie că o ignorăm. Adevărul, rămâne Adevăr, indiferent de câţi adepţi are!

De pildă, la fiecare 10 zile, toată cantitalea de sânge din organism se schimbă complet. Putem folosi această informaţie pentru a ne reprograma întreaga existenţă sau, la fel de bine, o putem ignora. Putem avea însă certitudinea că TOŢI cei care ştiu acest Adevăr îl vor ignora de asemenea? Putem face presupunerea că se vor limita la îşi reprograma doar propriile existenţe?

La fiecare şapte ani, întregul nostru corp, este un corp nou! Toate celulele organismului nostru care constituiau corpul cu şapte ani în urmă, „au murit” în cei şapte ani şi altele noi le-au luat locul, întocmai ca în cazul sângelui. Toate, până la ultima celulă!

Şi din nou mă întreb şi te întreb: Cine poate să ofere garanţia că cei care ştiu aceste Adevăruri, le folosesc doar pentru a îşi reprograma propriile existenţe?

Şi mă gândesc doar la varianta benignă! Adică, omul ştie, se străduie să îşi îmbunătăţească viaţa, dar, fiind totuşi OM, are multe de învăţat şi mai greşeşte. Din când în când…

Schimbarea!

De mic copil am avut o afinitate extraordinară pentru tot ceea ce este nou! Mi-a plăcut şi îmi place la nebunie science-fiction-ul (SF), tehnica şi tehnologia. Totuşi, cel mai fascinant produs tehnologic din câte mi-a fost dat să întâlnesc deşi am lucrat inclusiv în cercetare, la ICECHIM Bucureşti rămâne… OMUL!

E cel mai complex laborator de cercetare pe care îl poate imagina cineva! Mult dincolo de orice imaginaţie a oricărui autor SF, inclusiv Isaac Asimov sau Frank Herbert!

Aşa încât, mi-am dedicat o parte considerabilă a existenţei cred că mai bine de 4 decenii studierii acestui laborator, numit, etichetat oficial „Stănescu Şerban, sexul… CNP… data naşterii…”

Mi-am îngăduit în perioada aprilie – mai 2011 o vacanţă de o lună. Am crezut că sunt obosit. Ceea ce am făcut, dovedeşte contrariul… Aşa încât, iată-mă la capătul unei vacanţe de o lună, dezorientat aproape ca la începutul ei.

De ce „aproape” şi de ce „dezorientat”?

Îmi este greu să conturez un răspuns scurt şi foarte precis.

Totuşi, el poate fi rezumat în cuvintele VÂNTUL SCHIMBĂRII. WIND OF CHANGE!

Acum trei zile, discutam cu Monica despre proiectul ZENLA, despre studenţii de la curs, despre cărţile publicate. Chiar am filmat nişte materiale video pentru un mini-serial cu Monica. Discutam cum vom merge mai departe cu noua echipă, dat fiind faptul că cei din „Parteneriat ZP” au acum alte obiective, deci trecem la alt nivel de complexitate.

Din vorbă în vorbă, Monica revine la o idee mai veche:

Mi-e foarte greu să te urmăresc! Tu ai citit o grămadă, eu sunt încă la început!

Păi bine, dar v-am dat schema generală a unei afaceri în cursul 11!

Mă crezi că abia pot să urmăresc schema aia? Am studiat-o deja de câteva zeci de ori!

Bine, unde te împotmoleşti?

Şerban, crede-mă, m-am convins că se pot face bani pe net, dar… cum să-ţi zic? Tot îmi e greu să pricep cum! Am impresia că visez! Cum au ajuns banii aceia în contul meu PayPal? Şi mă omoară o chestie! Cum fac bani din trafic?

Mergeam pe stradă în timp ce vorbeam asta cu Monica. Şi am avut străfulgerarea!Modul de gândire de tip salariat! IMAGINEA DE ANSAMBLU!

Cei mai mulţi dintre studenţii cursului CBPN 01, simt că s-au împotmolit! Monica, e o primă dovadă…

Câţi oare dintre ei sunt siguri pe ceea ce fac? Câţi au reuşit să facă tranziţia de la modul de gândire „salariat” la modul de gândire „antreprenor”?

Ceea ce se petrece, spune că foarte puţini!

Automat, mi-am pus întrebarea:

CE AM OMIS?

Altfel formulat, ce anume mi-a scăpat, pe ce trebuia să pun accent mai mare la curs şi am trecut cu vederea?

Şi mi-am amintit brusc de anul 2005, când am făcut o trecere în revistă a activităţii mele antreprenoriale şi am înţeles că încă mai gândeam ca un salariat! După 12 ani de afaceri OFFLINE!

În discuţia cu Monica, am făcut referire la cartea mea, „Freelancer’s Way”. Acolo, discutam despre o etapă esenţială în dezvoltarea modului de gândire antreprenorial şi anume, AUTOANGAJATUL sau FREELANCERUL.

Astfel, mi-am dat seama că am omis din curs aspectele legate de modul de gândire de tip „salariat”, cu caracteristicile acestuia, modul de gândire „autoangajat”, cu diferenţele specifice şi respectiv modurile de gândire „antreprenor” şi „investitor”.

Conştientizarea acestei scăpări, a venit în timp ce discutam cu Monica despre Hand-Made. Dar despre Hand-Made, cred că voi vorbi în altă parte.

Ne preocupă de mai multă vreme Hand-Made, mai ales că este ceva ce ne place şi, mai ales, este veriga esenţială ce face tranziţia dintre salariat şi autoangajat sau, FREELANCER!

Am scăpat cu totul din vedere după scrierea cărţii, faptul că am pus accent mai scăzut pe aceste aspecte în curs.

Chiar şi în cărţile „Cum să faci bani”, „Schimbul de valori”, „Libera circulaţie a valorilor”, deşi am abordat destul de detaliat aspectele punctuale, crede că am omis exact perspectiva MODULUI DE GÂNDIRE.

Acum, ceea ce avem toţi nevoie, este O SOLUŢIE. Una FUNCŢIONALĂ!

Aşa încât, acum cred că trebuie să mă retrag o vreme nedefinită într-o altă lume.

Am nevoie să trăiesc o vreme într-o lume în care TOTUL ESTE POSIBIL!

Singura lume pe care o ştiu în care orice este posibil, este:

LUMEA LUI AINIVAL.

Aşadar, cine vrea să mă urmeze, îl aştept în LUMEA LUI AINIVAL.

Soluţia pe care o ghicesc, se numeşte generic „DE LA SALARIAT LA INVESTITOR” şi cred că va fi noul curs CBPN, respectiv CBPN 02.

Planul iniţial, va fi modificat şi foarte probabil, proiectul prezentat iniţial în curs, rămâne valabil pentru CBPN 03.

Dar pentru a găsi o soluţie, am nevoie să stau de vorbă cu mine însumi şi pentru asta, am nevoie de o altă lume!

Vă invit aşadar, în LUMEA LUI AINIVAL!

3 comentarii (+add yours?)

  1. Moi
    Iun 02, 2011 @ 10:34:36

    Schimbarea este dificil de acceptat , uneori trebuie dat cu capul de tocul usii pentru a privi in jos si a constientiza ca drumul e gresit . Dar , odata integrata in starea de spirit , schimbarea este mana cereasca .

    Răspunde

  2. Dana
    Mai 16, 2011 @ 14:03:39

    Omul este intr-o continua schimbare si fizica si psihica. Cu timpul, daca nu accepta acest lucru, nu se va mai recunoaste, va privi in oglinda, sau va vedea faptele si se va intreba cine este acesta ? Cum am putut sa fac asta?
    Este bine ca modul in care ne schimbam sa fie autocontrolat, chiar daca procentul de influenta a mediului in care traim este mare, trebuie sa dirijam directia schimbarii spre idealul nostru.

    Răspunde

  3. Nastase
    Mai 16, 2011 @ 11:34:25

    Ce dragut Lumea lui Anival! Foarte interesant titlul pentru proiectul CBPN2 „De la salariat la investitor” Felicitari!
    Sunt intru totul de acord cu schimbarea mentalitatii oamenilor si deschiderea spre lucruri noi .Lumea e in miscare ,in evolutie .Pentru cititorii acestui blog va recomand filmul documentar Shift.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: