Studenţii mei

La cursul CBPN 01, sunt acum peste 80 de studenţi. Dintre aceştia, aproximativ jumătate, au terminat deja cursul.

Mă întreb, câţi dintre ei şi-au dat seama că am fost studentul lor?

Câţi dintre cei care sunt încă la curs ca studenţi, îşi dau seama că sunt studentul lor?

Ce este un curs?

Ce importanţă are până la urmă cursul, sau „ce fel de curs” ca să spun aşa?

Are vreo importanţă motivul pentru care oamenii se adună împreună? Sau, mai bine spus, pretextul care îi aduce împreună?

Ce contează mai mult oare: a fi împreună sau a avea un motiv pentru care să faci ceva în echipă? Sau, poate contează la fel de mult ambele?

Un posibil răspuns, este numărul de cititori al articolului „Bani pe net faci în echipă

Ce ne lipseşte oare pentru a fi tot timpul împreună? Voinţa? Pretextul? Justificarea? Luciditatea? Toate la un loc în variate proporţii, de la caz la caz? Cred că ultima variantă, este cea mai verosimilă…

Îmi amintesc perioada de după facultate şi până la primul curs postuniversitar, cel din 1997. Nouă ani diferenţă… În aceşti nouă ani, sub diferite forme, a revenit un vis. Obsesiv parcă… Visam că sunt student. Eram prin diverse locuri. Unele semănau cu localul de la Universitate, altele cu amfiteatrele de la Polizu sau din VB, în Calea Victoriei sau alteori, cu amfitatrele din Regie. Politehnica. Bucureştiul acelor ani, 1984 1988, a fost mai curând un fel de fantasmă. Mă trezeam undeva cam pe la ora 3:30 şi apoi urma un vârtej nebun, până pe la ora 23:30 sau uneori, chiar după miezul nopţii. Aşa s-au scurs cei 4 ani de facultate… O goană nebună între nişte repere.

M-am întrebat ani în şir după absolvire, ce anume m-a împins, m-a propulsat în toţi aceşti ani? Şi acum când mă gândesc la media generală 9 pe cei 4 ani de studii, mi se pare o mare realizare. Un singur examen luat cu 5, are nevoie de 4 examene luate cu 10 pentru a ajunge la media 9… Deci, „tânjala”, amânările, comoditatea, „rateurile”, ies din discuţie!

Ce m-a împins să deschid acest curs de afaceri online? Faptul că ştiu câte ceva despre afaceri în general? Cei 18 ani de freelancing şi experienţa în afaceri cumulată, mi se par totuşi o justificare mai curând decât o motivaţie. Să fie nevoia de a transmite experienţa? Poate că şi asta. O anume revoltă faţă de starea generală a societăţii? Şi asta, într-o anumită măsură.

Totuşi, deşi sunt conştient că mai sunt şi alte motivaţii, toate sunt „călduţ”. Există altceva mai puternic.

Cred că este bucuria de a fi student. Cu alte cuvinte, nevoia interioară de a învăţa, de a mă perfecţiona continuu. Prima idee trăsnită care mi-a venit în minte imediat după ce am terminat cursul, pe 29 decembrie 2010, a fost să mă înscriu primul. De ce? Curiozitate? E destul de greu de crezut, deşi poate că e şi asta într-o oarecare măsură. Totuşi, acum, după circa 3 luni de la lansarea efectivă a cursului, analizând la rece, cred că ceea ce mi-am dorit este să fiu din nou student. Poate că aş fi putut să mă înscriu la o nouă facultate. Doar Thessaloniki, e centru universitar renumit şi cu tradiţie. Am de unde alege. Dar eu voiam altceva. Altceva! Aşa încât, mi-am scris propriul „scenariu” de curs.

O altă motivaţie puternică, a fost şi a rămas aceea de a îmi dovedi mie că se poate face învăţământ online şi fără să pretinzi luna de pe cer. M-am săturat de puzderia de cursuri de tip „mâţa în sac” ce inundă piaţa românească şi cea internaţională. Citeşti o pagină interminabilă de abureli în stil marketing american şi reclame audio speciale pentru surzi (sic!), după care urmează „bomba”: scoate banu’ frati’miu şi te umplu de bani! În doi timpi şi treizeci de zile, te fac milionar pe net! Cu doar 159 lei, te umplu de bani! Îţi vând secretul secretelor! Oricât de idiot ai fi, cu secretul ăsta, te umpli de milioane pe net! Tot ce ai de făcut, este să scoţi acuma, neapărat acuma, banu’! Dă-mi acuma 159 de lei, că altfel ratezi ocazia!

Mda… În fine, preţurile variază întrucâtva. 149, 159, 169… Probabil că au vreo legătură cu numărul psihic al vânzătorului, că altfel, cam seamănă între ele.

Să revin însă la subiect!

Mă întreb acum, că tot am ajuns în puncte sensibile, câţi dintre profesori sunt conştienţi că un învăţământ autentic, înseamnă comunicare? Iar comunicarea, înseamnă flux de date biunivoc! Mai simplu exprimat: DIALOG!

Ceea ce se poate vedea în învăţământul contemporan, este un „dialog între surzi”! Sau, lăsând la o parte metaforele, un monolog.

Îmi aduc aminte de şcoală, liceu, facultate… 95% din aceste instituţii, semănau şi seamănă încă cu megafonul. Nişte voci care se auzeau acolo. Comunicarea era unilaterală. Ce conta că poate unul sau o mie sau… erau, sunt surzi? Noi vorbim! Că de asta suntem plătiţi! Ce contează că alţii 1000 sau mai mulţi sunt orbi? Noi desenăm pe tablă, că de asta suntem plătiţi!

Am vrut altceva decât am avut până acum. Am reuşit? Rămâne de văzut!

Am remarcat însă şi la acest cvurs, existenţa reflexelor pavloviene ale monologului, induse şi cu osârdie cultivate de către învăţământul „obligatoriu”.

Potrivit unei statistici făcute în cadrul cursului, mulţi dintre studenţi se aşteaptă ca „profesorul” să facă un show teribil „pe scenă”, ei să se prefacă a îl lua în serios în timp ce trag cu scoabe pe sub bancă, sau îi vânează micile imperfecţiuni, după care, pe tăcute, eventual o „lucrărică de control” la care zbârnâie copiuţele şi apoi urmează promovarea; că oricum, învăţământul este obligatoriu! Diploma contează!

Ei bine, eu am spart tiparele în cadrul cursului! La acest curs, şi profesorii şi elevii pun note! Am considerat că arta dialogului şi a negocierii trebuie cultivate, dacă vreau dialog şi negociere.

Se spune că o afacere foarte slabă, moare în primul an de la înfiinţare. Una ceva mai bine pusă la punct, în primii 5 ani; alta cât de cât pusă la punct, în 10 ani.

Ca atare, e încă prematur să tragem concluzii, acum, când au trecut mai puţin de 3 luni de la lansarea oficială a cursului.

Una peste alta, eu sunt cred, cel mai fericit student de pa faţa pământului! Am 80 de profesori! Fiecare mă învaţă câte ceva!

Tu ce părere ai? A meritat efortul?

 

1 comentariu (+add yours?)

  1. Sprinceana Mihaita
    Apr 07, 2011 @ 07:00:49

    Imi place articolul! Toti avem de invatat cate ceva unii de la altii. Viata ne-a adus impreuna ca sa aratam lumii o noua fata decat cea cu care s-au obisnuit. Experienta noastra in informatica ne ajuta sa crestem rapid si sa colaboram in ceea ce facem. Multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: