Încasări şi plăţi online cu PayPal

În cursul 14, am abordat problema procesoarelor de plăţi online.

Ca şi în afacerile clasice, aşa cum am explicat şi în curs, avem nevoie de ceea ce am putea numi o bancă. Procesoarele de plăţi online, sunt echivalentul băncilor, în lumea de pe internet. Ele ne permit două tipuri de tranzacţii financiare de bază:

plăţile online

încasările online.

Iată mai jos, cum se deschide un cont pe PayPal:


În orice afacere, indiferent că este online sau offline, efectuăm un schimb de valori. Am explicat pe larg în cartea „Schimbul de valori”, ce înseamnă asta. Foarte pe scurt, cineva crează un prosdus sau serviciu necesar pe piaţă, îl prezintă potenţialilor clienţi şi apoi urmează negocierea, în scopul efectuării unui schimb de valori.

În practica deja intrată în zona comunului, schimbul de valori, adică, de produse şi servicii, este mijlocit de unităţile valutare numite „bani”. Altfel spus, unitatea de măsură cu care acceptăm să echivalăm produsele şi serviciile noastre, sunt banii. Acest aspect trebuie clar înţeles, deoarece în orice produs sau serviciu pe care îl realizăm, înglobăm TIMPUL NOSTRU!

Bun!

Acum să trecem la ceea ce înseamnă „vânzări” şi „cumpărări” online.

PayPal, aşa cum am precizat în cursul 14, este unul din procesoarele de plăţi online. Un procesor de plăţi online, este o platformă online care ne permite să cumpărăm şi să vindem produse şi servicii, folosind siturile noastre de pe internet.

Acest lucru, presupune punerea în funcţiune a unui mecanism care înseamnă:

a avea un produs sau un serviciu;

a avea cel puţin o pagină web cum ar fi de pildă un blog — pe care să ne prezentăm produsul sau serviciul potenţialilor cumpărători = clienţi;

a oferi vizitatorilor interesaţi de produsul sau serviciul nostru, posibilitatea de a plăti fie folosind un card bancar acceptat la plăţi online, fie folosind un cont la un procesor de plăţi online.

Contul PayPal, este un astfel de cont, care ne permite fie să cumpărăm de pe internet prin www.amazon.com sau www.ebay.com de pildă fie să vindem, folosind mijloacele de plată oferite de procesorul de plăţi la care avem deschis cont.

Ca să ofer un exemplu de pagină de vânzare online, voi prezenta următoarele exemple:

http://www.sserbanro.co.cc/store/ordercertificat.php

http://www.sserbanro.co.cc/store/order_animbanner.php

http://www.cafepress.com/ZPShop

 

Cum obiectul cursului este să facem afaceri online, ceea ce este interesant în primul rând să ştim, este cum vindem.

 

Cum vindem pe internet?

 

Există un mecanism minimal, pe care l-am prezentat în cadrul cursului:

Instrumentul de prezentare şi promovare a produsului sau serviciului, care este situl web sau mult mai convenabil, blogul, care este un sit web cu complexitate mai mare decât simplele „sales page” sau „landing page” pe care le întâlnim cel mai des.

Mecanismul de plăţi online, fie cu card bancar, fie cu un cont cum este cel creat la PayPal.

Serviciul de suport clienţi relaţii cu clienţii.

 

Aceste 3 elemente fundamentale ne permit să realizăm multiple canale de venit, bazate pe aceeaşi schemă.

 

Cum vindem pe internet Studiu de caz

 

 

Cum acest articol este adresat în primul rând studenţilor de la cursul CBPN 01, voi lua ca exemplu chiar cursul.

În cadrul cursului, am prezentat o serie de cunoştinţe de bază, necesare demarării unei afaceri online. Scopul examenelor, a fost şi este acela de a testa funcţionarea celor trei elemente descrise mai sus: mecanismul de promovare, antrenarea aptitudinii de a promova produse şi servicii şi în cursul 14, am adăugat elementul cheie, PayPal, care ne permite ca, folosind cunoştinţele însuşite din curs să promovăm un produs sau serviciu oarecare, exersate prin blogurile create şi să îl vindem. Astfel, puteţi vedea pe blogurile mele bannerul prin care promovez cursul. Desigur, este doar una din modalităţile de promovare. O alta, este videoclipul promoţional, text-link-uri, etc. Aţi putut urmări cred, videoclipurile promoţionale în cadrul cursului, pe video-blogul Proiectului ZENLA.

Pe linkurile anterioare, v-am arătat cum finalizez promovarea.

Acest mecasnism, odată pus la punct şi verificat, poate fi „copiat”, în sensul că, poate fi aplicat cu modificări munime, la un număr mai mare de produse şi servicii.

Exact aceste noţiuni le vom dezvolta în cursul CBPN 02.

Pentru a putea obţine însă rezultate, am nevoie să ştiu cu precizie că elementele de bază au fost create şi utilizate. Altfel spus, să aibă fiecare fundaţia pusă pentru afacerea sa.

 

Rezumat

 

  1. Primul pas, este crearea cadrului (a mijloacelor) de promovare. În cazul nostru, blogul sau situl, pentru cei mai avansaţi şi care au cunoştinţe HTML şi administrare webhosting.
  2. Pasul doi, este crearea contului PayPal. Contul PayPal, ne furnizează mijloacele de plată cu care acceptăm în paginile noastre web, plăţi online.
  3. Pasul trei, crearea de conţinut valoros. Conţinutul valoros, este cel care atrage vizitatorii şi crează recunoaşterea de care avem nevoie! Pe blog, putem exersa relaţia cu clienţii şi suportul tehnic aferent oricărei afaceri!

 

O ultimă idee, la final:

Felul în care construim relaţia cu vizitatorii de pe blog, crează fundaţia relaţiilor cu ei, ca viitori clienţi ai noştri. Oferim soluţii? Oferim idei? Oferim propria experienţă? Vom avea de câştigat! Oferim doar materiale copiate de pe alte situri? Puţin probabil că vom convinge pe cineva să revină pe siturile noastre!.

 

În articolul viitor, „De la PayPal la bani” voi vorbi despre cum facem conexiunea (interfaţa) dintre contul PayPal (MoneyBookers, AlertPay, eGold, StormPay, 2Co, etc.) şi „lumea reală”, adică, într-o formă mai uşor de înţeles, cum transformăm banii virtuali, în bancnote reale.

 

4 comentarii (+add yours?)

  1. Camelia Popescu
    Aug 02, 2013 @ 11:38:39

    De rei zile incerc sa aflu cum pot sa incasez,sa-mi alimentez cardul BCR VISA Electron,cu banii ce mi-au fost trimisi prin Paypall.Bancile din Romania nu lucreaza cu acest sistem.Daca puteti ajutati-ma cu informatiile necesare.Multumesc Camelia

    Răspunde

    • sserbanro
      Aug 02, 2013 @ 20:15:33

      Citiţi termenii şi condiţiile de utilizare a serviciului PayPal, pe care de altfel, v-aţi OBLIGAT să le respectaţi LA ÎNSCRIERE. Tot ce ştiu despre PayPal, ştiu din acele documente peste care aţi trecut, fără să le citiţi. NIMIC ÎN PLUS.
      Deci, consultaţi-le cu încredere!
      Sunt regulile făcute de ei, deci ei le fac ei le schimbă, etc.

      Răspunde

  2. kmadesign
    Feb 23, 2011 @ 23:29:46

    Buna seara,
    In ce ma priveste, eu aveam un cont PayPal, dar nefolosindu-l de mai mult timp am observat abia asta-seara ca imi expirase cardul cu care eram inregistrat. L-am schimbat cu alt card care este inca valid, asa ca totul e OK. Dar sa stiti ca nici in Romania nu functioneaza un site PayPal in limba romana, decat cel vizionat in videoclip, adica in engleza, cu variantele in germana-franceza-chineza, daca nu ma insel. La fel era si acum 2-3 ani, cand mi-am facut eu contul. Asta e!
    O seara buna in continuare!
    augustin m.

    Răspunde

    • banifarabani
      Feb 24, 2011 @ 00:16:59

      Într-adevăr, este ciudat, eu ştiu că prin 2007 când plăteam cu cardul hosting şi domenii, era în Română…
      E dificil de ştiut ce a determinat schimbarea de atitudine din partea PayPal Irlanda, prin care operăm noi cu corporaţia deţinătoare a PayPal.
      Mi se pare şi mai ciudată lipsa a două limbi importante europene: Franceză şi Spaniolă…
      Pe de altă parte, aşa slab dezvoltată cum e piaţa de afaceri online la români, poate fi explicată lipsa de interes a PayPal.
      Pe de altă parte, mă gândesc la concurenţa pe care o face în Europa MoneyBookers, care e o companie britanică. Este foarte sigură, am dat-o şi în curs şi în articol, are însă dezavantajul operării doar în Europa. PayPal are o recunoaştere mai largă, iar a transfera bani de la PayPal la MoneyBookers şi invers, mi se pare că înseamnă comisioane destul de ridicate, deci pierderi mari de bani.
      Asta e, o luăm ca atare!🙂
      Important e că putem face treabă, avem acces la aceste instrumente. În 2006 când mi-am creat contul, era voie doar la „Personal”, adică, doar să cumperi prin PayPal. Prin iulie 2007 au acceptat România pe lista comercianţilor agreaţi.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: