Arta de a-ţi vinde TIMPUL

Acest articol este un răspuns pentru toţi scepticii care şi-au exprimat batjocoritor îndoiala privitor la utilitatea afacerilor online, dar şi pentru Cornelia Hancsiki, care şi-a exprimat elegant, discret, unele îndoieli.

Există însă cel puţin în România milioane de oameni care iau în râs afacerile online. Aşa încât, iată mai jos o explicaţie care, vreau să cred că vă va pune pe toţi şi pe gânduri şi pe jar.

Există o singură monedă, o singură resursă pe lume, care, odată vândută, este iremediabil vândută: TIMPUL!

De fiecare dată când ceasurile indică ora 0, în contul nostru intră 86.400 secunde sau 1440 minute sau 24 de ore.

De felul în care ştim să ne vindem TIMPUL, depinde TOTUL: Fericire, bunăstare, succes.

Prin urmare, TOŢI TREBUIE SĂ ŞTIM SĂ VINDEM, pentru a ne vinde TIMPUL, cât mai avantajos pentru noi. Pentru că, odată vândut, el este irecuperabil vândut. Oricât am regreta TIMPUL scurs, oricât am regreta faptul că l-am vândut prost sau „pe nimic”, el va rămâne iremediabil „TRECUT”. Singurul lucru pe care îl putem face, este să învăţăm din ceea ce am făcut deja, din ceea ce au făcut alţii, astfel încât, la viitoarea vânzare de TIMP, să obţinem un schimb mai bun. Altfel, aşa cum am mai spus, vom ajunge să vindem mai mult de 8 ore zilnic. Iar asta, înseamnă de fapt să ne vindem sănătatea. I-am demonstrat asta Monicăi şi oricât de tare a durut-o Adevărul, a trebuit să îl accepte.

Acesta este unul din obiectivele fundamentale ale cursului: să îi înveţe pe studenţi să îşi vândă TIMPUL cât mai avantajos.

Oricât de puţin ţi-ar conveni să recunoşti, îţi vinzi TIMPUL. Mai bine de 8 (opt) ore zilnic, ţi le vinzi! Şi o faci de bună voie! Fără să te oblige cineva! De aceea toţi angajatorii le râd în nas salariaţilor lor! Pentru că, singuri cerem să fim angajaţi, singuri semnăm acel contract de muncă, în care sunt prevăzute condiţiile în care NE VINDEM TIMPUL. Iar apoi, după o vreme, când constatăm că am făcut o afacere foarte proastă, dăm vina pe patroni, pe angajatori, pe guvern, pe parlament, în loc să acceptăm adevărul adevărat! Şi anume, că suntem comercianţi foarte proşti şi că singura marfă cu adevărat valoroasă, TIMPUL, am dat-o pe nimic! Cine ne forţează să lucrăm pentru cineva care îşi bate joc de noi?

Eu am preferat să flămânzesc decât să mă las batjocorit de un astfel de angajator. Aşa am învăţat să îmi respect singura mea avere adevărată: TIMPUL.

Iată deci, de ce este nevoie să înveţi să faci afaceri. Pentru că prima şi cea mai periculoasă afacere din viaţa TA, a mea, a oricui, este VÂNZAREA TIMPULUI.

Toţi ne vindem TIMPUL. Şi eu mi l-am vândut şi încă într-o vreme, foarte prost. Dar în acea vreme, ÎNVĂŢAM. Îmi vindeam atât timp cât consideram că îmi asigură nevoile fundamentale: hrană, casă şi un minimum de haine, etc. În rest, am învăţat. O singură greşeală gravă am făcut în toţi anii care au trecut: Prima căsătorie. M-am căsătorit cu cineva care îmi voia şi timpul şi banii. Am înţeles asta prea târziu. Şi ce e mai grav, e că o făcea în numele iubirii! Uneori se pare că se adevereşte ceea ce se spune din bătrâni: „Dragostea este oarbă.” Am iubit-o, încă o iubesc şi am acceptat acest târg în pagubă, timp de 21 de ani. Am ajuns la un moment dat atât de jos, încât am trecut prim moarte clinică. Fosta mea soţie, mi-a povestit că începusem să mă învineţesc, inima se oprise şi ea s-a speriat şi a fugit la mama ei! Din acea noapte a existenţei mele, lipsesc 6 ore şi jumătate. A trebuit să treacă mai mult de un an, să îmi vină în minte o întrebare:

„Ai telefonat la Salvare?”

Când am realizat monstruozitatea, era prea târziu… Şi totuşi, am iubit-o şi o iubesc. Am găsit explicaţia în Corinteni XIII.

Dar e o diferenţă între a accepta necondiţionat să fii sclavul cuiva şi a accepta să fii egalul lui!

Prima vânzare a TIMPULUI pe care cam 80% dintre noi o facem prost sau chiar execrabil, se numeşte CĂSĂTORIE. O dovedesc milioanele de divorţuri dintr-un an.

A doua, se numeşte „slujbă” sau „job”, mai nou.

Pe a treia, am descoperit-o când lucram în fabrică: „Prea multă carte strică!

Prin urmare, ceea ce trebuie făcut, este un compromis între ceea ce vindem pentru a ne asigura existenţa şi ceea ce folosim noi înşine, pentru a învăţa, pentru a ne cultiva talentele şi astfel, să ieşim din ceea ce Robert Kyiosaki numeşte „Cursa şoarecelui”: Goana eternă între două credite, unul mai mare ca celălalt.

Eu numesc această ştiinţă de a îţi vinde TIMPUL, ARTA DE A ÎŢI VINDE TIMPUL.

 

 

Anunțuri

11 comentarii (+add yours?)

  1. Trackback: Cursul „Cum să faci bani pe net” — CBPN 01 versus Club Asteria « Cum să faci Bani Fără Bani
  2. Nastase
    Mar 03, 2011 @ 23:18:46

    Felicitari pentru noul format si pentru cursul in sine.Eu am decis sa nu imi mai risipesc timpul pentru nimeni.Am lucrat si sub presiunea timpului si a programului chiar foarte dedicat.Atunci cand decizi sa lucrezi pentru tine trebuie sa fii exigent in ce priveste programul – prioritizarea.Cunoasteti proverbul „Norocul vine cand sansa se intalneste cu pregatirea” Dezvoltarea talentelor tale necesita munca, iar aceasta creeaza norocul.Am citit recent, un articol in care se vorbea despre faptul ca a te plange fara a lua nici un fel de masura de indreptare a situatiei care te nemultumeste este un lucru daunator pentru bunastarea ta mintala si psihica.Odata cu aparitia blogurilor si a tuturor celorlalte modalitati de exprimare a opiniilor care au devenit disponibile tuturor , oamenii isi cheltuiesc prea mult timp palavragind pe teme negative.A deveni negativist este cale usoara, pe care o aleg lenesii.Utilizati-va puterea creierului pentru a gasi solutii.Shakespeare a spus aceste lucruri intr-un citat renumit din piesa Iulius Cezar:” Vina nu este a stelelor ce ne guverneaza soarta,draga Brutus, ci a noastra .” Mesajul este clar.Noi suntem cei care raspundem pentru faptele noastre.Ceea ce va va separa de multimea de nemultumiti va fi modul in care veti alege sa va priviti situatia. Daca veti pune multa pasiune in ceea ce faceti acest lucru se va reflecta si se va intoarce la voi. Succes!

    Răspunde

    • banifarabani
      Mar 03, 2011 @ 23:50:04

      Frumos spus şi îţi mulţumesc!
      Acest curs pentru mine, este un joc gen „CashFlow” al lui R. Kiyosaki. Am văzut promo-ul şi cred că o să îmi cumpăr şi eu unul.
      Apreciez mult faptul că eşti deschisă observaţiilor dar cel mai grozav mi se pasre faptul că îţi reglezi „tirul” din mers.
      Aici cred că semănăm mult. Îmi place că explorezi posibilităţile netului.
      Ca economist, cred că poţi face enorm de multe, pentru că e nevoie de consiliere economică.
      Românii, sunt la pământ, grecii şi mai la pământ ca românii. Sunt pur şi simplu uluit de diletantismul generalizat din două ţări care au un total de peste 40 milioane de suflete! Şi noi şi grecii, avem o diaspora destul de consistentă. Ce fenomen se petrece, încă mă zbat să pricep.
      Să fiu eu oare chiar aşa de minte-iute încât să o fi luat-o prea înainte, prea repde? Posibil. Totuşi, eu mă simt un om normal, obişnuit.
      Să fie oare asta eroarea? Şi asta se poate…
      Am eu un ritm de muncă şi pretenţii chiar aşa „furtunoase”?
      Mi-ar fi de folos o opinie în acest sens.
      Pe de altă parte, dacă eu galopez, atunci ce să mai spun despre Ileana Oprea, 71 ani, AUTODIDACTĂ în calculatoare?
      Dar despre Augustin Morariu, 63 de ani?
      Mi se face ruşine mie să spun „am obosit” în faţa acestor oameni extraordinari!
      Mă mândresc să pot primi lecţii de la astfel de oameni!
      Pentru mine, ei sunt O AVERE!
      Puţin îmi pasă ce spun ori cred alţii. Mă ghidez după aparatura mea internă!
      Şi asta îmi spune că aceştia sunt oameni de la care mulţi pot învăţa!
      Eu, sunt poate unul dintre nenumăraţii care au norocul să se fi întâlnit cu ei, dar cred că sunt printre puţinii care au norocul să ştie peste ce au dat…
      Vreau să cred că vor descoperi şi alţii şi vor şti să folosească oportunitatea aceasta.
      Dar, cum bine aminteai, Shakespeare a spus ceva dureros de adevărat:
      Suntem responsabili de propria noastră grandoare ori nemernicie.
      Noi decidem ce suntem…
      „Pe pământ, avem de toate:
      Genii mari şi frunţi tembele,
      Şi martiri dar şi lichele
      Şi-a putea şi nu se poate,
      Şi noroi şi stele.”

      Răspunde

      • Nastase
        Mar 05, 2011 @ 16:29:34

        Sunt de acord cu aprecierile pentru Ileana Oprea, debordeaza de vitalitate si deschisa spre cunoastere in afacerile online dar sincer nu am castigat prea mult din aceste activitati in schimb castigam zi de zi experienta.Aprecierile la persoana dvs.sunt acelea ca aveti un ritm alert (furtunos asa cum spuneti) deoarece studiind cursurile am inteles ca si cititi zilnic cateva carti dupa care restul produselor pe care le concepeti.Felicitari!

  3. cornelia
    Feb 05, 2011 @ 11:34:09

    Ajutoooor!
    Nu stiu sa” ma vand” si asta imi fura foarte mult timp.De acord cu tine .Tocmai de asta v-am gasit.Am o incredere foarte mare in intuitia mea si in puterea voastra de analiza ,structurare si mobilizare….
    Simt un aer proaspat care imi sufla sub aripi …si mai mult simt fosnet de aripi in zbor ,alaturi de mine dar intr-o libertate absoluta a zborului.Numai ca,zborul meu a fost lung,aripile mele devin din ce in ce mai grele ,privirea mi-e atintita spre soare dar eu ma apropii din ce in ce mai mult de pamant.Imi spuneti ca mai pot,iar eu cred asta,imi spuneti ca mai sunt si eu stiu asta…Sunt asa cum sunt..restul e tacere!O tacere bogata ,plina de iubire pe care o dariuesc celor ce au nevoie.Altfel nu stiu..dar sunt alaturi de voi si vreau sa invat.

    Răspunde

    • banifarabani
      Feb 06, 2011 @ 23:46:24

      1. Începi prin a scrie într-iun blog, despre exact ceea ce ştii, dar, mai ales despre ceea ce îţi place foarte mult.
      2. Blogul începe să aibă trafic. Îţi faci prieteni. Te impui în domeniul care îţi place, ca fiind o competenţă.
      3. Realizezi un produs informaţional. Acesta îţi întoarce timpul investit, înmiit!
      4. Pe măsură ce complexitatea produsului creşte, îl vinzi pe net. Asta învăţăm la curs. 😉 🙂
      5. Succesul, e o sumă de foarte mulţi paşi mici. Mici realizări. Acordă-ţi zilnic dreptul de a savura şi a trece pe o coală de hâtie sau mai bine într-un caiet sau poate un fişier pe calculator, fiecare mic succes.
      Comentariul de mai sus, ESTE UN MIC SUCCES!
      S-ar putea ca la finele lunii, să descoperi o mulţime de succese peste care altfel, ai fi trecut fără să le bagi în seamă. Numără-le! S-ar putea să descoperi ceva mult mai valoros, înăuntrul tău, decât enorm de multe activităţi pe care le-ai făcut de-a lungul anilor, „pentru că aşa se face”…

      Răspunde

    • banifarabani
      Mar 05, 2011 @ 17:16:11

      Silvia, ai aici o opinie care e bine că ai publicat-o pe blog!
      Îţi mulţumesc eu, în numele celor care au nevoie de ea!
      Şi sunt destui!
      Exact cum ai precizat şi cu mult discernământ şi „sânge rece” dacă îmi este permisă expresia, exact acesta este scopul, la orice început: ACUMULARE DE EXPERIENŢĂ ONLINE. Experienţa este cea care crează VALOAREA.
      Puteam să ofer la curs, la fiecare curs, câte 3 sau patru sau mai multe cărţi, pe lângă ale mele. Rezultatul ar fi fost Information Overload. Blocaj informaţional. Am trecut prin asta în 2006, 2007, 2008 şi m-a costat începând de la 6 luni, apoi a scăzut treptat, până la sub o lună. Dar efortul de asimilare, a fost uriaş. Am preferat să vă dau teme mici şi să monitorizez rezultatele, pentru a vedea mai clar anumite detalii de metrică.
      Strategia în afaceri, este însăşi fundaţia. E o mare distincţie între o viziune strategică şi una tactică. O tactică genială, eşuează fără o strategie pe măsură. O strategie genială, are prevăzute soluţii pentru orice situaţie previzibilă şi prevede marje de eroare cu coeficienţi de corecţie, în limite de peste 10%.
      De aceea marii oameni de afaceri câştigă tot timpul, fie că e boom economic, fie că e criză. VIZIUNEA STRATEGICĂ îţi arată calea de urmat, indiferent care e percepţia comună asupra situaţiei. De altfel, ceea ce pentru majoritatea este criză, pentru antreprenorul veritabil, este boom economic!
      Dar ca să ajungem la o viziune strategică, e un drum de parcurs şi invariabil, toţi trebuie să treacă prin aceleaşi etape. Prima este acceptarea unui adevăr simplu: În orice joc ai intra, primul lucru pe care îl faci, este să înveţi regulile jocului. Toată viaţa este un joc. Cine îi cunoaşte regulile şi le aplică corect, câştigă întotdeauna!
      Totuşi, deşi este evident, izbitor chiar, pentru unii, cunoaşterea regulilor pare a fi o chestie opţională. Am demonstrat în articol, în partea a doua şi a treia.
      A ignora regulile jocului în care te implici, înseamnăp a fi victimă sigură a eşecului. Victimă garantată!
      Ori eu la curs, vreau să elimin aşa ceva! Pe mine mă interesează doar opţiunea ÎNVINGĂTOR. De aceea am creat grupul, să comunicăm şi să înăbuşim în faşă „seminţele” eventualelor eşecuri. Să fim alături unii de alţii, fie şi cu poveştile eşecurilor noastre. Povestea unui eşec, poate fi o avere, dacă e făcută publică. Altfel, rămâne o povară personală şi atârnă ca o ghiulea legată de picioare, toată viaţa!
      Succes aşadar şi fără ghiulele legate de picioare! 🙂

      Răspunde

  4. Moi
    Feb 03, 2011 @ 16:07:38

    Sunt de acord , totul este o problema de prioritati , uneori insa suntem prea obositi ca sa ne aducem aminte 😉

    Răspunde

  5. Trackback: O lume nebuna , nebuna , nebuna … « Perspective
  6. Moi
    Feb 03, 2011 @ 15:32:13

    Sincera sa fiu , in ultimele 10 zile tare as fi vrut sa pot negocia mai bine timpul acordat unor activitati impuse . Cel mai greu este atunci cand TI SE IMPUNE o lipsa de timp , de genul , „am lucrat impreuna de la 8:00 – 22:00 , acum este 23:00 , deci mai ai timp 1 ora sa faci ceea ce n-ai avut timp sa faci pentru ca eu te-am retinut …” . O lume nebuna , nebuna , nebuna ….

    Răspunde

    • banifarabani
      Feb 03, 2011 @ 15:55:00

      Despre priorităţi
      Atunci când încheiem un contract, fie că este între entităţi juridice, fie că este o înţelegere între oameni, cu valoare de contract (sub cuvânt de onoare), se cheamă că am evaluat corect toate consecinţele previzibile şi am acceptat acele consecinţe negative, considerând că acel compromis are o pondere acceptabilă.
      Prin urmare, singurul responsabil, este cel care acceptă compromisul.
      Am scris în articol destul de clar de unde şi până unde se întinde autoritatea oricui: patron, stat, etc. Atât cât îngădui eu. Atunci când accept un compromis oarecare, se cheamă că am fost de acord cu TOATE condiţiile care mi s-au impus, deci am evaluat priorităţile şi am concluzionat că MERITĂ. Dacă ulterior se dovedeşte a fi fost o falsă presupunere, atunci fie mi-am supraestimat capacitatea de analiză, fie am apreciat priorităţile greşit şi acum, au apărut priorităţile exact în ordinea firească a lor. De aici apare dezacordul cu mine însumi.
      În cazul arătat, eroarea constă în acceptarea unor false presupuneri: „Dacă accept să fac X treabă, şeful meu va fi înţelegător”. Şeful este ÎNTOTDEAUNA înţelegător. CU EL ÎNSUŞI. Covârşitoarea majoritate, procedează exact la fel. De aici şi neînţelegerea. Sau, mai corect, ÎNŢELEGEREA GREŞITĂ A INDULGENŢEI. Toată lumea este intransigentă cu ceilalţi şi indulgentă cu sine. Sigur, falsa presupunere este ceea ce „mi-ar conveni să fie”: Să fie la fel de indulgent şeful meu cu mine, pe cât sunt eu însumi.
      Şi acum, lovitura de teatru:
      Cât ai fost de indulgentă cu TINE ÎNSUŢI, când ai acceptat compromisul în cauză? Pentru că şeful tău a manifestat EXACT ACEEAŞI INDULGENŢĂ faţă de tine, fără o centimă în plus ori în minus. E LEGEA REZONANŢEI.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: