Schimbarea începe de la tine!

Toată lumea vorbeşte despre anul 2012, despre „Marea Schimbare” şi toată lumea aşteaptă.

Ce aşteaptă?

Evident, „Marea Schimbare”!

„Marea Schimbare”, pe care o să o facă centura de fotoni! În nici un caz „eu”, „el”, „ea”, „tu”, „ei”, „NOI”…

Schimbarea, trebuie să vină de la centura de fotoni! Adică, altfel spus, din exterior!

Recunoşti lumea în care trăim? Guvernul să ne dea, parlamentul să ne dea, uniunea europeană să ne dea, tratatele internaţionale să ne dea… Tot timpul, cineva „din afară” este vinovat pentru ce face fiecare sau, mai corect spus, pentru încremenirea în „dolce far’ niente” a fiecăruia!

E mai simplu să facem nimic! Pentru că dacă faci ceva, eşti răspunzător pentru ceea ce faci, pentru consecinţele acţiunilor tale. Aşa încât, făcând nimic, eşti absolvit de orice răspundere! Răspunde preşedintele, că doar el face, răspunde parlamentul, că doar ei fac, răspunde guvernul, că doar ei fac. Noi, ceilalţi, care facem nimic, suntem victimele inocente ale tuturor acestor făcători de „de toate”! Milioane de nevinovaţi, căzuţi victimă acestei conspiraţii a parlamentarilor, guvernanţilor, mass-media, etc… Ce mai, genocid în toată regula! Aşa încât, singura noastră speranţă să se mai schimbe ceva, a rămas centura de fotoni!

Părinţii mei, în tinereţe neexistând pe vremea aceea o centură de fotoni au aşteptat „să vină americanii”. Şi americanii, au venit! Desigur, cu FMI-ul… Au întârziat ei vreo 60 de ani, dar ce contează?! Imporant este că au venit!

Cât de fericiţi sunt ei că au venit americanii?

Cântărind după numărul grevelor şi demonstraţiilor, după numărul cozilor de la farmacii, trag concluzia că sunt atât de fericiţi, încât fericirea lor mai încape doar pe stradă!

 

Râzi? E bine. Poate că aşa va începe schimbarea! Sau… a început deja?…

 

Eu am decis în anul 2003, că vreau să îmi schimb din temelii existenţa. Poate că m-am trezit târziu. Poate… În fond, aveam 44 de ani… Pentru mulţi dintre foştii mei colegi, asta însemna mai mult decât o viaţă. De exemplu, pentru colegul meu din generală, Cătălin, care a plecat dintre noi, la câteva luni de la absolvirea clasei a VIII-a… Pentru el, 44 de ani înseamnă de trei ori mai mult decât viaţa lui… Cătălin… Un înger cu ochii mari şi surâs blând…

Da. La finele lui 2003, m-am hotărât să îmi schimb viaţa din temelii. Să trăiesc altfel!

În noiembrie 2003, am hotărât că vreau să fiu fericit!

Şi sunt încântat de mine, de ceea ce am făcut de atunci încoace.

Da, a fost greu în primii ani. M-am luptat cu toate ideile învechite pe care le-am cules de pe cărările vieţii. Idei care deveniseră fel de a fi, cum bine spune înţelepciunea populară.

Primul pas important a fost scrierea cărţii „Începutul Călătoriei”. A fost primul semn al succesului! Apoi, a urmat curăţenia în viaţa personală, scrierea altor cărţi, publicarea lor, am deschis în fine cursul de afaceri online CBPN 01.

M-am schimbat? Am reuşit?

Eu consider că da!

Am renunţat de câţiva ani să mai aştept „Marea Schimbare”!

Prefer să o fac eu! Prefer să mă schimb pe mine! Cu sau fără americani, cu sau fără centură de fotoni!

Iată spre exemplu, cum văd eu lumea şi viaţa astăzi:

.

.

Da! Lumea poate fi privită şi cu alţi ochi! Depinde de mine cum o văd! De mine depinde cum o văd eu, depinde de tine cum o vezi TU!

Există o lege, numită „Legea experimentului”. Unii, o numesc şi „Legea acţiunii”.

 

„Aceleaşi metode, în aceleaşi condiţii, cu aceleaşi mijloace, produc aceleaşi rezultate.”

 

Drept concluzie, se poate desprinde imediat următoarea:

Cine vrea o schimbare, trebuie să opereze o modificare. Fie în metode, fie în condiţii, fie în mijloace.

Eu am ajuns la concluzia că a îţi schimba modul de gândire, este cea mai eficientă cale. Se pare că asta o ştiau şi înţelepţii din străvechime: „Eşti ceea ce gândeşti!

Eu, am renunţat să aştept!

TU, ce alegere ai făcut? Americanii? Centura de fotoni? Sau…

Ai ales să te schimbi? Să îţi construieşti fericirea, după propriile tale planuri?

Te întreb pentru că americanii, sunt aici; centura de fotoni, este aici; şi TU, eşti tot AICI!

AI ALES FERICIREA?

 

 

4 comentarii (+add yours?)

  1. C.Anca Rus
    Feb 09, 2011 @ 20:12:45

    Răspunde

  2. C.Anca Rus
    Feb 09, 2011 @ 20:11:52

    Răspunde

  3. observator
    Feb 01, 2011 @ 01:38:34

    „-Vrei sa schimbi lumea? Sa schimbi ordinea mondiala? OK! Schimba-te intai pe tine, si apoi o sa constati, surprins, ca nici nu mai conteaza daca lumea se mai schimba sau nu, pentru ca deja o vezi cu alti ochi” – iata, cred eu, care e chintesenta intelepciunii pe care trebuie s-o implementam adanc in fiinta noastra, daca vrem sa fim fericiti, echilibrati, stapani pe noi insine, sanatosi la minte si la trup in ultima instanta.

    Si mie imi displac profund plangarelile de genul „n-am reusit…”, „n-am putut…”, etc, pentru ca X, Y, guvernul, presedintele, etc, n-au facut si n-au dres. Ma enerveaza la culme chiar si la fotbal, cand echipa nationala sau preferatii mei pierd pe ultimele secunde sau in prelungirile facute cadou „celorlalti” de arbitru si cand vinovati cine pot fi, decat: arbitrii, vremea, suporterii, ghinionul, nesansa, tot mondul, numai NOI, adica EI cei de pe teren NU! Daca crezi ca esti asa bun incat sa meriti sa castigi, sa-ti aproprii victoria cu orice pret, atunci iti iei masuri in consecinta: studiezi toate conditiile posibile sau care pot fi previzibile, toate metodele si mijloacele pe care le ai tu la dispozitie, dar si…adversarul, toate variabilele ce pot interveni si cu ce marja, etc,etc. Ei, si daca chiar si in aceste conditii nu reusesti, nu-ti iese planul, nu inseamna neaparat ca are cineva ceva cu tine: probabil ca TU ai pierdut (nu a castigat celalalt), TU nu esti inca suficient de pregatit, si asta trebuie sa fie pentru tine o provocare pentru ocazia urmatoare.

    In privinta schimbarii stiu de pe propria-mi piele ca e mai usor sa dai sfaturi altora, decat sa pui in practica. Mai ales cand e vorba de schimbari majore, cand vobim de schimbarea unui stil de viata, cand trebuie sa renuntam la niste obiceiuri si sa implementam altele, chiar daca e vorba doar de niste simple tabieturi. Si nu stiu cum, dar majoritatea isi propune asemenea schimbari la inceput de an, inceput de anotimp (indiferent care), inceput de luna sau de la aniversarea varstei X care va fi peste Y zile/saptamani. Iarasi, eu nu cred in asemenea „angajamente”, chiar scrise in agenda sau aiurea, pentru ca dupa un interval Z sunt date uitarii (am scris un articol pe blogul meu pe tema asta, in loc de „la multi ani 2011”, intitulat „Ianuarie – un nou inceput, acelasi drum”).

    O sa exemplific cu ultima schimbare majora pe care am facut-o in viata mea, acum circa 10 luni, si pe care am „dospit-o” cam patru ani. Pe scurt: in urma cu cinci ani mi-am achizitionat o casuta la tara, la cateva zeci de km de orasul mare si frumos in care locuiam. N-am cautat atat o casa, cat un refugiu verde si linistit, pe care l-am gasit intr-o gradina cu livada de cateva mii de mp, ascunsi chiar si fata de drumul principal al comunei, intr-o ulicioara „infundata” la mine in poarta. Saptamana de saptamana, fie vara, fie iarna, aici mi-am petrecut sambetele si duminicile, de regula doar cu sotia, dar si cu alti membri ai familiei, prieteni mai vechi sau mai noi din zona, carora le-am mai adaugat in vremea din urma si niste animalute de casa. Ne incarcam bateriile in linistea dintre dealuri si ne intorceam apoi duminica seara in vacarmul citadin. De multe ori cochetam, impreuna cu sotia mea, Corina, cu ideea unei schimbari de statut: din citadini nascuti si crescuti intre betoane, in pasnici si paternali ucenici intr-ale gradinaritului, daca se poate chiar bio-, ca tot e …trendy. De fiecare data gaseam suficiente motive contra, ca sa amanam o decizie. S-a intamplat ca eu, fiind prins intr-o colaborare la o firma transnationala intre 2009-2010, m-am luat la intrecere (citeste competitie profesionala) cu niste „imberbi” colegi care n-aveau in buletin nici 30 de ani, dar aveau in schimb energie si avant cat cuprinde. Mi-am uitat niste bune obiceiuri anterioare de a mai trece pe la medicul meu, de a mai face niste analize, ce mai, nici banala TA nu mi-o mai verificam. Pana cand la un control de rutina (cum se zice!), niste doctori si-au pus in cap sa ma sperie. Si au reusit! Si asa am luat eu si Corina, in martie 2010 decizia MAJORA de a deveni fosti-citadini. A trecut aproape un an, chiar si aproape o iarna (de care mi-era cel mai teama) si nu regret deloc. Sunt la un click distanta de civilizatia de beton, dar nu o schimb cu linistea si echilibrul recastigate aici, chiar daca a trebuit sa renunt la niste obiceiuri sau niste tabieturi, cum ziceam mai sus. Mi-am luat, desigur, si niste masuri de siguranta:locuinta si relatiile anterioare ne-au ramas intacte, pentru eventualitatea unei posibile – teoretic – crize de inadaptare, dar riscurile sunt, se pare, minime.

    (scuze daca m-am lungit mai mult decat un simplu comment).

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: