A plecat un înger

Gânduri alexandrene de la Tesalonic

 

 

Prin amabilitatea şi disponibilitatea scriitorului şi publicistului Stănescu Şerban, în a-şi împărtăşi experienţa de om de litere şi, mai ales de ,,explorator în tainele potenţialului latent şi neexploatat din fiecare dintre noi”, începînd cu prezentul număr al ,,Realităti teleormanene”, cititori noştri interstaţi vor avea posibilitatea să se conecteze la un alt sistem de valori, prea puţin cunoscut din păcate, teleormănenilor.

 

A plecat un înger

Potrivit înţelegerii cu domnul redactor Florea Dencescu, ar fi trebuit să scriu un articol care să inaugureze o serie de articole dedicate educaţiei financiare, dezvoltării personale şi afacerilor online. Evenimentele însă, s-au succedat cu repeziciune şi în mai puţin de 10 minute, a ajuns la mine vestea plecării dintre noi a unui înger.

Pe Edi Cristescu, îl cunosc de când avea mai puţin de un an. Ieri, când am primit vestea de la tizul lui, Edi Zgorcea, am crezut că am înţeles greşit. Am întrebat evident, clasica întrebare retorică, pe care o punem instinctiv, pentru a câştiga ceva timp. Există multe împrejurări în viaţă când o întrebare retorică, ne oferă răgazul de timp pe care îl solicităm. De această dată însă, confirmarea a venit ca o prăbuşire. Timpul s-a oprit. Îngerul, a plecat dintre noi…

Mi-au revenit în memorie imagini. Multe, foarte multe imagini… Petrică Cristescu, cu râsul lui. Seri petrecute alături de el, de Nicoleta şi Edi, la o cafea, „în grădină”. Petrică e un om tare gospodar. Îşi făcuse o grădinuţă încântătoare acolo, în spatele blocului. În vremea când eram colegi de serviciu, uneori mă strecuram pe furiş până la grădină, doar pentru a admira lufarii, verdeaţa, florile. Lui Petrică îi plac florile. Apoi, prin faţa ochilor, mi-a defilat zâmbetul cald al lui Nicoleta. Pe vremea când eram şi eu unul dintre „PFA” din Bazar, o vedeam mereu alergând printre tonete, zâmbind mereu… Aşa o am în minte şi în suflet pe Nicoleta. Apoi, timpul a trecut. Edi a crescut. Petrică m-a întrebat într-o zi:

Mă, m-am gândit să-l dau pe Edi la Judo. Asta o să îl ajute în viaţă. Îl cunosc binişor pe Tudor Folică. Am vorbit cu el. Ce zici?

Petre, ce pot să îţi zic, e ce ştiu de la mine. Am făcut un an de Judo. Eram mic pe vremea aia, prin clasa a VIII-a. Tot ce pot să îţi spun este că acel an de Judo, mi-a salvat viaţa în vreo trei situaţii de accident. Acolo am învăţat să cad. Una dintre acele situaţii, a fost când am căzut dintr-un troleibuz. Mi-e greu să îţi spun ce am făcut. Îmi aduc aminte doar că la un metru în urma mea era un taxi, că riscam să cad şi să mă lovesc cu capul de bordură. Cum am ajuns în picioare? Cum am scăpat de roţile taxiului, de lovitura de bordură? În staţie, erau doi colegi care au văzut scena. „Eşti tare, bă! Ca-n filme! Ai făcut Judo?”. Contează mai puţin dacă va participa la competiţii sau succesul în Judo. Contează că va rămâne cu ceva din asta, toată viaţa. Eu zic că te-ai gândit foarte bine. Fă-o!

Ieri, mă roagă Edi Zgorcea să îl ajut cu nişte idei. Cum să facă o revistă online de Judo. Şi din vorbă în vorbă, vine vestea. Aşa, în treacăt.

După povestea cu Edi…

Care poveste, care Edi?

Păi, a vuit tot oraşul, a fost şi pe la televiziune…

Edi, eu sunt plecat de doi ani…

Păi… ştii, Edi Cristescu. S-a dus… Tumoare craniană. Cauza, neidentificată.

Vestea, a căzut ca un trăznet. Ce e aia „cauză neidentificată?” Ca de obicei, în faţa situaţiilor de criză, mentalul caută soluţii standard… Primul impuls a fost să mă folosesc de capacităţile extrasenzoriale pentru a afla cauza morţii. Într-o fracţiune de secundă, am văzut în amprenta energetică a lui Edi, o scenă. O cădere într-o sală şi apoi o pată cenuşie în partea stângă a capului. Figura puţin dezorientată a lui Edi şi atât. Apoi, m-am oprit. Mi-am dat seama de inutilitatea demersului meu. La ce folosesc nişte capacităţi extrasenzoriale, dacă atunci când era nevoie… Acum, e tardiv. Îngerul a plecat.

De ce pleacă îngerii dintre noi?

Asta este întrebarea care mi s-a înşurubat în creier. Ca un sfredel.

Am stat toată noaptea şi m-am chinuit să scriu ceva. A fost imposibil. Mi-am adus aminte apoi că am făcut când eram încă în ţară şi un videoclip, în care apărera şi Edi…

De ce pleacă îngerii dintre noi?

Mi-am dat seama că orice încerc, se termină într-un singur fel: REQUIEM. Pentru că îngerul a plecat. Singurul requiem care mi-a venit în minte şi mă obsedează: „All We Need Is Love”. Beatles.

Şi îmi vine în minte odată cu asta, un pasaj dintr-o carte:

13 Acum dar, rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este DRAGOSTEA.

Privind acest pasaj din Carte, îmi dau seama „de ce pleacă îngerii”.

Ce am făcut noi, pentru a crea acea lume de care au ei nevoie? Am fost alături de ei atunci când au avut nevoie de noi? Le-am oferit acea lume în care ei să poată să trăiască?

Răspunsul, îl găsiţi la „Jurnalul de la ora 5”.

Atunci când ne vom aminti cu toţii din ce carte face parte pasajul pe care l-am citat mai sus, atunci când ne vom aminti cu toţii tot textul respectiv, atunci când îl vom aplica cu stăruinţă, cu siguranţă îngerii vor rămâne printre noi, aşa cum pe vremea lui Decebal, Zamolxe trăia printre daci, ca unul dintre ei.

Acum însă, îmi sună în minte clopotul de la Putna: „Îngerul a plecat… Îngerul a plecat… Îngerul a plecat…”

Sub genericul ,, Gînduri alexăndrene de la Tesalonic,, ,iniţiatorul proectului Zenla ne va face părtaşi în minunata călătorie în interiorul nostru

 

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Cum ne creştem calităţile şi capacităţile extrasenzoriale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: