Clasament provizoriu CBPN 01

Iată că avem şi un clasament provizoriu al studenţilor noştri.

La întocmirea lui, au fost luate în considerare următoarele criterii:

  • Participarea activă la curs;

  • Îndeplinirea cerinţelor enunţate la fiecare etapă;

  • Perspectivele studentului de a îşi dezvolta propria afacere;

  • Depăşirea limitelor autoimpuse.

 

Iată care sunt primele noastre stele:

 

  1. Balazs Zsolt Bohonyi

  2. Carmen Anca Rus

  3. Monica Stănescu

  4. Cornelia Tersanszki

 

 

Îi felicit pe toţi pentru strădanii şi îmi exprim speranţa că vor fi şi printre „finalişti”!

Ceilalţi, cred că au acum ocazia să îşi evalueze singuri şi prestaţiile şi rezultatele pe care au şanse să le obţină mai departe.

Vreau să menţionez aici două nume: Carmen Anca Rus şi Monica Stănescu. Ambele au cunoştinţe de utilizarea calculatoarelor de nivel începător! Efortul depus însă de fiecare, le-a condus către ceva concret. Rezultate!

Balazs şi Cornelia, sunt două cazuri speciale. Sunt oameni care chiar fac bani cu talentele lor. Cei care s-au înscris în grupul de lucru, au de la cine învăţa. Ambii au situri web. Dacă pentru Balazs e mai puţin o performanţă, fiind profesionist în domeniu, pentru Cornelia, este un efort mare. Consider că acest efort este meritoriu şi cred că are rost să subliniez acest lucru, deoarece puţini înţeleg tendinţele socio-economice mondiale ale momentului.

Este important ca fiecare să înţeleagă mutaţia fundamentală care are loc în piaţa muncii. Mă refer la transformarea producătorului şi respectiv consumatorului în prosumator. Conceptul are ceva vechime în literatura socio-economică, fiind lansat cu circa 3 decenii în urmă de către Alvin Toffler în scrierile sale.

Dacă atunci prosumatorul era doar ceva care ţinea de viitor, astăzi, prosumatorul, adică producătorul-consumator, este o realitate din ce în ce mai prezentă.

Voi relua în alt articol aceste aspecte.

Ceea ce este important şi motivul pentru care am făcut referire la prosumator, este faptul că în acest moment, singura şansă de supravieţuire a unui creator, a unui producător, este să îşi asume conştient şi munca de promovare. Epoca promovării prin clasica mass-media, se apropie de sfârşit. Excesul de zel în campaniile publicitare, proliferarea sub-produselor şi a produselor şi serviciilor de foarte proastă calitate ca urmare a unor campanii de marketing abile, a condus la ceea ce ştim astăzi. Ca o consecinţă, publicul şi-a reorientat strategia decizională de la conceptul „Firmă” la conceptul „Persoană”.

Umanizare! Acesta este cuvântul cheie. Oamenii s-au săturat să fie ţinta corporaţiilor transnaţionale, o masă informă de indivizi care trebuie storşi de orice: bani, timp, energie, idei. Oamenii vor să lucreze cu oameni!

Vedem din ce în ce mai des antreprenori individuali (freelanceri) care au succes. Online, offline…

Da. E firesc să fie aşa. Pe om îl poţi sancţiona simplu, refuzând să cumperi produsul/serviciul său. Corporaţia, dacă ţi-a vândut un produs de proastă calitate, are mijloacele necesare pentru a se apăra şi a te constrânge să accepţi proasta calitate ca unică alternativă.

Clasamentul de faţă, vrea să vă arate care sunt oamenii care şi-au asumat riscul de a ieşi pe piaţă cu o ofertă proprie, conştienţi fiind că e singura cale către o altfel de lume.

Mai sunt multe de făcut, de către fiecare dintre noi.

Am făcut însă un pas înainte! Ne-am întâlnit, ne-am prezentat şi astfel, putem merge mai departe, împreună. Pentru că suntem în egală măsură producători şi consumatori. Adică, prosumatori.

Cei care au rămas în afara clasamentului, se încadrează la categoria consumator. Cel puţin până când vor face dovada că pot contribui şi cu altceva la zestrea generală a societăţii, decât să consume fără a produce nimic.

Deocamdată, din perspectiva cursului, ei doar consumă, fără a produce ceva.

 

Ca atare, am decis eliminarea de la curs a celor care s-au înscris doar pentru a profita de oportunitatea de a învăţa pe cheltuiala altuia. Pe aceşti oameni, refuz să îi calific acum. E bine însă să reţinem că din cauza celor care stau cu mâna întinsă şi cer tot timpul ceva fără a avea nimic de dat, o ducem aşa cum o ducem. Numărul lor, doar în România, depăşeşte 12 milioane. Şi mulţi dintre ei, o duc mult mai bine cu cerşetoria camuflată, decât cei care muncesc realmente.

Din cauza acestor oameni, valorile naţionale, oamenii capabili şi care vor să muncească, aleg să părăsească ţara.

Iată şi clasamentul celor care sunt candidaţi la eliminare:

  1. Ruxandra Voicu

  2. Liliana Brustureanu

  3. Petre (black_sabbath29)

  4. Ionuţ (ionut_v10)

  5. Irina Zarzără

 

Având în vedere că suntem la început, iată cum vom proceda:

 

  1. Cei care au primit astăzi 26 ianuarie 2011 Cursul nr. 15 şi au restanţe la examenele stabilite, vor avea răgaz până la primirea Cursului nr. 20. După acea dată, cine mai are restanţe va fi eliminat de la curs;
  2. Cei care se află la cursurile 5 8, au răgaz până la primirea Cursului nr. 12;
  3. Cei care se află la cursurile 3 şi 4, au răgaz până la primirea Cursului nr .9
  4. Toţi cei care se află la cursurile 1 şi 2, au răgaz suficient până la primirea cursului nr. 4 să se decidă ce anume vor să facă: continuă cursul în condiţiile prevăzute în noul curs nr. 1 sau renunţă.
  5. Toţi studenţii sunt rugaţi să îşi descarce din nou cursul nr. 1, în care sunt acum stabilite noile reguli de participare la cursuri!

 

 

Practic, eliminările de la curs ale celor fără activitate, vor începe de săptămâna viitoare, funcţie de programarea de mai sus.

 

De altfel, cursurile nr. 1 şi nr. 4 au fost modificate în consecinţă, pentru a fi clar pentru toţi înscrişii că acest curs înseamnă înainte de toate, muncă individuală şi rezultate personale.

Orice instituţie de învăţământ, are absolut aceleaşi reguli. Cine şi-a imaginat că acest curs se va transforma într-o cafenea la care pierdem vremea la şuete, are acum ocazia să se lămurească cum stau lucrurile.

Condiţia participării la curs, este un schimb echitabil de valori.

Cei care aşteaptă să primească totul pe tavă, sunt invitaţi să se adreseze oficiilor de şomaj, instituţiilor care primesc salariu de la buget sau, oriunde cred ei că vor obţine ceva dând nimic.

De altfel, singurul lucru cu care mă aleg eu de pe urma cursului, acolo unde este cazul, este că îmi fac nişte prieteni. În rest, cheltui bani, timp, energie, experienţă. Iar a le arunca pe fereastră de dragul de a avea o ocupaţie, este ultimul lucru pe care l-aş face, chiar dacă aş trăi într-un palat de aur. Există destui oameni talentaţi în lume care vor cu adevărat să trăiască de pe urma talentului lor, să îşi găsească un loc sub soare, potrivit acestui talent. Pentru astfel de oameni, cursul este gratuit. Pentru ceilalţi, există suficiente cursuri cu plată.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: