CBPN-01 Bani pe net faci în echipă!




Există o mentalitate pe care îmi este foarte greu să o înţeleg, în mediul de afaceri online românesc. Obsesia individualităţii.

Foarte mulţi aşa-zişi antreprenori online îşi fac situri sau bloguri, fac o pagină de înscriere pe care oferă o cărţulie, apoi dau drumul la o serie de mesaje în care caută să te ademenească să cumperi un produs oarecare. O carte, un pachet de produse informaţionale, etc.

Mă întreb de peste cinci ani, ce vor de fapt aceşti oameni de la ei şi de la viaţă, în general? Pentru că în rest, e foarte clar ce vor! Banii celor care s-au înscris! Înainte de a cere bani însă, mi se pare firesc să te apropii de clientul tău potenţial, CA OM. Ori în viziunea mea, asta înseamnă să comunici cu cei care s-au înscris pe o listă a ta, de orice fel ar fi această listă. Că e o carte, că e un pachet pe care îl oferi în regim FREE sau, cum e cazul acum la noi, un curs de afaceri online.

Ceea ce vreau să punctez în acest articole este că volumul de cunoştinţe necesar derulării unei afaceri online, este uriaş. Asimilarea cunoştinţelor necesare asamblării primului canal de venit pasiv, durează în funcţie de perseverenţa şi hotărârea celui în cauză, de la 2 (doi) la 7(şapte) ani, funcţie de obiectivele urmărite pe termen mediu şi lung.

A gândi în termenii „eu sunt cel mai tare din parcare”, e o simplă utopie. Pe de altă parte, însuşi internetul ca instrument, contrazice această atitudine antreprenorială.

De aceea, astăzi vreau să vă prezint o parte dintre studenţii la cursul CBPN-01 „Cum să faci bani pe net 01”.

De ce fac asta

  1. Pentru că sunt student la propriul meu curs de afaceri online şi prin urmare, studenţii mei, sunt colegii mei!
  2. Pentru că astăzi, avem mai mult ca oricând oportunitatea de a ne cunoaşte, de a ne prezenta reciproc şi mi se pare firesc şi o onoare să îmi prezint colegii şi colaboratorii.
  3. Pentru că ECHIPĂ, ECHIPA, sunt cuvintele magice, CHEIA care deschide uşa SUCCESULUI. Trăim deja de multe decenii într-o lume în care inventica a încetat să mai fie apanajul unui geniu. A renunţa la această oportunitate excepţională numită ECHIPA, cred că este o greşeală extrem de gravă!
  4. Există în echipa noastră talente. Aceste talente, pentru a putea urca încă o treaptă pe calea dezvoltării, trebuie făcute cunoscute. Dacă au dificultăţi, trebuie sprijinite. Iar dacă au succese, cu atât mai mult, trebuie PROMOVATE!
  5. Vreau ca împreună cu ei, să desfiinţăm ideile distructive potrivit cărora, talentul ar avea vreo vârstă oarecare. Talentul, este o avere. ORICÂND! Chiar şi la 70 de ani!
  6. Vreau să îmi înfrâng orice frică, între altele frica de a admite că mai sunt şi alţii care merită recunoaştere, vreau să îmi înfrâng frica de „capra vecinului”, care potrivit obiceiurilor seculare de pretutindeni, ar trebui să moară, ca eu să o duc mai bine.
  7. Vreau să demonstrez că dacă eu îmi iau o capră şi laud capra vecinului în loc să îi vreau moartea, o să am de câştigat. Măcar că vecinul o să mă înveţe cum să am grijă de capra mea. Şi asta sunt sigur că o va face, pentru că are un motiv simplu de tot! Aşa scapă de grija că într-o zi, o să vin las uşa lui să cerşesc lapte şi brânză de la el. Pentru că evident lucru dacă el are capră şi eu sunt lihnit de foame, o să îi cer într-o zi; dacă avem amândoi, atunci e bine pentru amândoi. Putem gândi şi pune în practică o dezvoltare.

Echipa noastră

Voi face precizarea că cei prezentaţi mai jos, sunt doar o mică parte din echipă şi mai exact, cei care au trecut de cursul nr. 5.

Aşa cum am conceput derularea acestui curs, el este interactiv şi am asigurat pe mai multe căi interactivitatea cursului. Acest blog, este una dintre modalităţile prin care putem interacţiona, ne putem ajuta reciproc în îndeplinirea obiectivelor.

Ruxandra Voicu. Peste 50 ani. Ne-am cunoscut pe NetLog. Face nişte filme frumoase. Scrie frumos şi e foarte sufletistă!😉 O să ziceţi „ei şi, ce-i cu asta?”. Este! Promovarea video şi promovarea prin articole pe bloguri, sunt acum instrumentele cele mai puternice. Mult mai puternice decât televiziunea şi radio-ul. Ştiu şi radiourile şi televiziunile asta. Altfel, ce ar căuta starurile din staff-ul jurnaliştilor pe net?

Carmen Anca Rus. Are 38 de ani. După ideile de până acum, pe piaţa muncii, „e terminată”. O fată simpatică, foarte simpatică! Are un sit pe NetLog, cont pe FaceBook. O fire foarte dinamică! La ce este bun acest potenţial? Ca să faci promovare la orice, ai nevoie de câteva elemente de bază: a. Materialele promoţionale; b. Mecanismul de promovare; c. Omul care să îţi facă promovarea! Ori poate credeai că promovarea se face singură?! În spatele oricărei campanii de marketing, stau oameni. Anca, are şi se pare că este un dar nativ capacitatea de a îmbina punctele b. şi c. Şi este şi perseverentă! Ştiu asta, pentru că îi urmăresc activitatea pe FaceBook. Mai lipseşte ceva pentru a porni o campanie promoţională? S-ar zice că da. Punctul a. Materialale promoţionale. Dar dacă revenim la Ruxandra Voicu? Ei? Asta înseamnă ECHIPĂ. Sau, în termeni comerciali: Cerere + Ofertă = Tranzacţie.

Cornelia Tersanszki. Are 50 ani. Artist plastic şi îndrăznesc eu să afirm unul foarte aparte! Specialistă în esoterică: Vindecare Reconectivă, Yoga (6 ani!), Shivaism (4 ani!), Astrologie şi Tarot. Toate sunt instrumente de autocunoaştere excepţionale, în „mâna” unui artist! E mult de povestit aici. Poate în alt articol, pe blogul Proiectului ZENLA. Ce are nevoie Cornelia? PROMOVARE! E o ruşine să avem un astfel de talent, o astfel de valoare şi să o constrângem să facă ceea ce pot face alţii, pentru că este pentru ei „în firea lucrurilor”!! Da, putem face multe ÎN ECHIPĂ!

Balazs Zsolt Bohonyi. Peste 30 de ani. Încă tânăr, dar… Pentru că există un „dar”. Poate că şi el îl ignoră şi cred că are şi motive. Iată cum stau lucrurile…

Balazs este specialist în programare web şi designer web. Asta, este o avere într-o echipă. Dar mai are şi alte valori de împărtăşit! Este un soţ şi un tată pe care, abia aştept să îl cunosc şi să dăm mâna, chiar dacă asta o să mai dureze ceva… Este însă şi un excepţional profesor! Ştiu că lui i se pare exagerat, dar eu sunt cel mai în măsură să spun asta, pentru că am învăţat câte ceva de la el. Este un om cald, apropiat şi care este dornic să îşi împărtăşească experienţa şi cunoştinţele cu alţii. Asta înseamnă a avea talent pedagogic! Avem aici însă o mare problemă! Între ce să aleagă Balazs? Famile? Cariera lui de freelancer? Cariera de profesor? Cu toată sinceritatea, în modesta mea opinie, ierarhia este 1. Familia şi 2. Afacerea lui, pentru că de aici îşi susţine familia. Mai e loc şi pentru a învăţa pe alţii? Eu spun că DA! Şi uite, am ajuns la acel „DAR…”. Pentru că Balazs, îşi face singur promovarea. E corect? Desigur, în lipsă de altceva… Dar, este păcat!

Liliana Brustureanu. Este membră a Asociaţiei Astrologilor din România, Filiala Iaşi. Despre Liliana, pot spune că mi-a făcut o impresie excelentă în cadrul webinarului pe care l-am organizat pe 19 decembrie 2010, cu tema „Talentul tău, e averea ta!”. Liliana poate oferi multora experienţa ei ca astrolog şi ca numerolog. Dar… Din nou, aceeaşi problemă a comunicării şi promovării! Pe de altă parte, atunci când te ocupi cu pasiune de un domeniu oarecare şi eşti pus în situaţia de a face ceva pentru care îţi lipsesc şi cunoştinţele şi aptitudinile necesare şi cel mai important, TIMPUL pentru a o face, care pot fi rezultatele?

Da, mă bucur că am şansa să o cunosc; mă bucur şi mă simt onorat să am astfel de colegi la curs! Dar acestea sunt doar vorbe frumoase. Doar cu vorbe frumoase, se poate ridica tonusul general şi cam atât. Putem face mult mai mult decât să rămânem la faza de intenţii nobile.

Monica Stănescu. Are 43 de ani. În ţară, e „prea bătrână” pentru un loc de muncă. Aici, în Thessaloniki, în mai puţin de doi ani, venită în necunoscut şi-a făcut un nume în gastronomie. Lucrează în alimentaţie publică şi a ajuns să fie respectată şi apreciată de către toţi cei cu care şi pentru care a lucrat şi lucrează. În România, sunt mulţi absolvenţi de facultăţi care visează la un salariu de peste 800 euro. Monica, îi face. E o diferenţă între a visa şi a face.

Alătură-te echipei noastre!

CBPN 01 Curs bani pe net 01 - banner 468x60

Fă clic pe acest link pentru a te înscrie ACUM!

Monica are o înzestrare aparte: capacitatea de a „lega” o echipă. Arta comunicării? Telent? Cert este un singur lucru: are acest dar din naştere! Potrivit definiţiei de dicţionar, este un talent. Şi? Ştie cineva ce se poate face cu el? Ce instruire este necesară pentru „a scoate untul” dintr-un astfel de om?

Civilizaţia umană, este mult prea înapoiată în domeniul identificării şi cultivării talentelor, pentru a putea şi să ne pronunţăm. Avem dreptul să ne mulţumim să aşteptăm „vremuri mai bune”? Care să fie acele vremuri în cazul ei? Când va ajunge undeva la 70 de ani? Şi până atunci?

Putem aşadar face multe unii pentru alţii! Totul este să ne întâlnim, să discutăm, să schiţăm un plan, să îşi asume fiecare o părticică din el şi astfel, punând resursele în comun, avem toţi de câştigat! Iar asta, după câte ştiu eu, se cheamă într-un singur cuvânt… ECHIPĂ!

Şi tu poţi contribui la MAI BINE. Un comentariu sub acest articol, poate însemna o idee. Sau, poate vrei să vii alături de noi. Cursul, este deschis.

În curând, într-un articol dedicat, voi veni cu propunerile mele pentru ceea ce în acest articol am semnalat ca fiind dificultăţi.

Pentru că, este adevărat, la nivelul fiecăruia dintre noi, ele sunt şi pot rămâne mult timp dificultăţi. Uneori, ele pot rămâne de netrecut. Dacă eşti singur.

45 comentarii (+add yours?)

  1. Trackback: Bani pe net faci în echipă 02 « Cum să faci Bani Fără Bani
  2. Trackback: Studenţii mei « Cum să faci Bani Fără Bani
  3. Dan
    Ian 19, 2011 @ 00:09:53

    Salut întreaga echipă!

    Sunt Dan, printre ultimii înscriși și foare posibil printre primii restanțieri ai cursului. (De această întârziere se mai fac responsabile și unele cauze tehnice: notebook, sistem operare … cunoștințe despre ele).

    De la înscriere și până în prezent am primit în format ‘PDF’ doar cursurile 2 și 3, cursul 1 îmi lipsește.

    Chiar dacă este târziu să mai răspund totuși o fac.

    „Am nevoie URGENTA de ajutorul tau!
    Draga Dan,
    Trebuie sa iau o decizie extrem de importanta,
    care este posibil sa afecteze relatia noastra pe viitor.
    Din acest motiv, te rog foarte mult sa citesti AICI:
    http://wp.me/pK94s-1i
    Iti multumesc anticipat pentru ajutor si intelegere!”

    Oricare va fi decizia ta o voi accepta. O „vorbă” veche spune că popa bate toaca o singură dată pentru toate babele, chiar și pentru cele surde.

    Am ajuns pe pagina respectiva și m-a impresionat fraza următoare:
    „Da, mă bucur că am şansa să o cunosc; mă bucur şi mă simt onorat să am astfel de colegi la curs! Dar acestea sunt <>. Doar cu vorbe frumoase, se poate ridica tonusul general şi cam atât.”

    Apoi am mai aflat una:
    „Şi tu poţi contribui la MAI BINE. Un comentariu sub acest articol, poate însemna o idee. Sau, poate vrei să vii alături de noi. Cursul, este deschis.”

    și încă una:
    „Pentru că, este adevărat, la nivelul fiecăruia dintre noi, ele sunt şi pot rămâne mult timp dificultăţi. Uneori, ele pot rămâne de netrecut. <>”

    De la început ai precizat că acest curs este interactiv, deci fiecare cursant trebuie să paricipe fie cu o părere, sugestie, un comentariu sau altfel.

    Bănuesc că vor fi și persoane care vor să participe pentru a afla lucruri noi sau să intre în posesia cursurilor pentru o sesiune viitoare.

    Dacă este posibil mărește dimensiunea literelor, erau mai mari cu ceva timp în urmă. Sau mi s-a părut!?

    Toate bune!

    Răspunde

    • banifarabani
      Ian 19, 2011 @ 00:38:11

      1. Am specificat în cursul 1 şi pe pagina de înscriere, programul Foxit Reader, pentru formatul PDF. Atât Adobe (programul firmei care deţine licenţa pentru formatul PDF) cât şi Foxit Reader, au posibilitatea de a mări toată pagina (zoom). Deci, fonturile şi dimensiunea, sunt fără relevanţă. E posibil ca din setările Adobe sau Foxit, să existe o valoare implicită a ZOOM. O să răspund cu exemple pe calculatorita.wordpress.com.
      Se pare că e o problemă răspândită. Eu de aceea prefer acum cărţile electronice. Văd prost şi PDF-urile pot fi mărite pe toată lăţimea ecranului. O să văd cum fac să vă şi arăt…
      Ce aţi zice de un webinar, în care să îmi transmiteţi nelămuririle şi eu să vă arăt pe PC-ul meu „cum se face”? Că cu text şi poze, mă apucă Crăciunul 2012 şi mi-e că dacă aştept până atunci, cine ştie ce se mai petrece! Poate descoperim între timp că Pământul e un fel de Atlantis, cu motoare fotonice şi dacă cineva intră în panică, le activează şi ne trezim în cine ştie ce altă constelaţie, mai pe la margine?😀
      2. Acuma dacă ne-ai anunţat, mai aşteptăm cu temele, ce să facem… Ideea este să înveţi cât mai multe. Şi mie mi-a fost groaznic de greu. În 1995, erau puţine cărţi, foarte scumpe, internetul era un vis de prin romanele şi nuvelele SF… Găseam referinţe prin cărţi, dar internetul era mai greu de găsit…:D. M-am chinuit să învăţ singur cam tot ce ştiu. Hârtiile le-am luat, că la noi la românica, hârtia face treaba… Fără hârtii, de unde autorizaţie, firmă, etc.?
      Dar… A trecut!
      3. Dacă tot ai spart gheaţa, cine ştie ce avem noi de învăţat de la tine?… Cel puţin eu! Ceilalţi… fiecare cum crede.
      Eu am un crez: Astăzi, ca să poţi fii profesor de orice, trebuie să accepţi să fii în egală măsură şi elev. Elevul elevilor tăi.
      Ştiu că e o opinie foarte personală. Dar aşa cred eu. Fiecare e „mai tare” pe o „bucăţică” oarecare. De aici vine puterea unei echipe!

      Răspunde

    • Dan
      Ian 19, 2011 @ 01:25:54

      Revin cu precizarea că despre dimensiunea literelor din acet blogg este în cauză.
      Îmi prezint scuze de rigoare pentru neplăcerile create.

      Răspunde

      • banifarabani
        Ian 19, 2011 @ 02:41:25

        Aha! Şi eu mă confrunt cu aceeaşi problemă. Aspectul unei pagini web însă, depinde mult de calculatorul pe care se vede.
        Eu la mine am o rezoluţie ciudată, pentru că’ am laptop (1280×800) Am încercat şi alte variante.
        Ca să schimb setările de font pe tot CMS-ul, e ceva mai complicat şi din păcate, ar trebui să cumpăr tema respectivă,
        pentru a putea modifica nişte componente CSS. Necesită şi o cheltuială şi cunoştinţe destul de avansate de programare.
        Iar la acest capitol, stau foarte slab. Pe mine mă interesează în primul rând conţinutul şi mai puţin cum se face toată
        partea de publicare din perspectivă programatică. Pe paginile web pe care le fac eu, stabilesc eu din cod o dimensiune anume.
        Aici pe web, sunt multe care se suprapun. Problema se poate rezolva însă tot cu zoom: CTRL+Scroll.
        Înainte sau înapoi, se obţine fie micşorarea fie mărirea paginii. Majoritatea mouse de azi au scroll, deci ar trebui să meargă.

  4. C.Anca Rus
    Ian 18, 2011 @ 23:46:28

    cum pot downloada cursul 1.1?

    Răspunde

    • banifarabani
      Ian 19, 2011 @ 00:18:12

      Citeşti articolul cu actualizările CU ATENŢIE!
      Linkul de download, am spus clar în articol, ESTE ACELAŞI!!!
      FOCALIZAREA! Ai mai mult de 10%? Să ţi-o măsor? Nţnţnţnţ!!!
      La câte te gândeşti tu în acelaşi timp? La 5? 10? 20?
      E clar că trebuie curs de time management
      De ce intraţi voi în panică aşa uşor?
      Dacă iau şi eu virusul ăsta al panicii? Eeee?
      Cine vine la pat să-mi dea o cană cu ceai?😛

      Răspunde

      • C.Anca Rus
        Ian 19, 2011 @ 00:26:34

        heeeeeeeeei,am sters primul modul de la mesaje.am cursul 1,dar as dori linkul,daca se poate.multumesc,va iubesc,pe toti!!!!!!!!!

      • C.Anca Rus
        Ian 19, 2011 @ 00:30:05

        ceai iti fac eu:)

      • banifarabani
        Ian 19, 2011 @ 01:08:21

        Bun!😀 Ai din ăla de muguri de pin?😛
        Ce ţi-e şi cu copii ăştia care ţipă! Ete… m-ai păcălit!😛
        Cursul nr. 1
        PS: Ce zici de chestia cu webinarul?
        Mai vor şi alţii?
        Veniţi cu întrebări şi poate facem un webinar pentru curs.😉

      • C.Anca Rus
        Ian 19, 2011 @ 09:00:35

        webinar,daaaaaaaaa,e mult mai interactiv!!!!!eu sunt pentru 100%

      • C.Anca Rus
        Ian 19, 2011 @ 10:57:24

        am reusit sa descarc primul curs rectificat,am dowloadat foxit reader,multumesc!!!!

  5. monicas10
    Ian 18, 2011 @ 04:46:23

    Să trăiţi, domn’ profesor şi bună dimineaţa!
    Am venit cu nişte mărgăritare: http://ro.netlog.com/Seagull2009/blog/blogid=734577#blog
    şi cu nişte sateliţi:http://monicas10.wordpress.com/2011/01/13/jupiter-big-with-satellites/
    la examenul doi.
    O zi faină, domn’ profesor!

    Răspunde

  6. C.Anca Rus
    Ian 17, 2011 @ 23:24:21

    Dragi colegi, imi oferajutorul in orice pot…va salut cu drag,Anca

    Răspunde

    • banifarabani
      Ian 18, 2011 @ 00:39:46

      Aşteptăm atunci cu nerăbdare participarea ta!
      Îţi amintesc despre un examen peste care ai sărit la curs şi de al doilea, care…
      Iar articolul de ieri, încă îşi aşteapătă răspunsurile.
      TIMPUL TRECE!
      Au mai rămas ceva mai mult de 30 de ore.
      Voi da răspunsul privitor la decizia pe care trebuie să o iau, tot pe blog.
      Şi desigur, voi aplica acea decizie.

      Răspunde

      • C.Anca Rus
        Ian 18, 2011 @ 14:23:30

        vreau sa raspund examenelor,vreau doar sa stiu cum sa fac asta?

      • banifarabani
        Ian 18, 2011 @ 17:05:43

        Citeşte articolul de astăzi, referitor la actualizarea cursului nr. 1!
        De asemenea, vă aştept cu propuneri de îmbunătăţire!🙂
        BAAAAFFTĂĂĂĂĂĂ! (Evident, tuturor! ;):))

  7. RUXANDRA - Ploiesti
    Ian 17, 2011 @ 21:40:37

    Am citit blogul acesta dar nu mi-a fost clar ce inseamna in mailul de la tine „ne va afecta relatia” !!! Vrei sa ma lamuresti?

    Răspunde

  8. augustin
    Ian 17, 2011 @ 19:49:01

    Draga Serban,
    Aceasta noua interventie a mea este raspunsul la solicitarea cuprinsa in email-ul trimis mie acum cateva ore. De fapt, sub semnatura mea de blogger – observator – mi-am exprimat, mai jos, dorinta si disponibilitatea de a ma alatura echipei, punand la dispozitie blogul meu – Varsta la control ! -, timpul meu, abilitatile mele multe/putine si bune/rele, cate sunt, mai ales in ale scrisului, pentru a-mi asuma si eu o „particica” din obiectivul ECHIPEI.

    Răspunde

    • banifarabani
      Ian 18, 2011 @ 00:25:26

      În articolul respectiv, era o întrebare la care vreau răspuns.
      Mailul, cred că era destul de explicit.
      O să reiau întrebarea:
      Care este diferenţa dintre GRATUIT (FREE) şi FĂRĂ VALOARE.
      Deocamdată, văd că toată lumea a evitat să răspundă!
      Să înţeleg că e o întrebare de teză de doctorat?
      Iar răspunsurile, m-aş bucura să fie sub articolul respectiv.
      Mulţumesc!

      Răspunde

  9. cornelia
    Ian 17, 2011 @ 15:42:45

    In ciuda a tot şi a toate eu sunt într-o permanentă ‘grevă şi demonstraţie’ în ultimii 6-7 ani.Rămasă cu ‘cuibul gol’ am decis să am propria mea revoluţie interioară şi …în sfârşit propria mea viaţă.Experienţa de viaţă există,dorinţa de viaţă există, …inteligenţă,eficienţă sunt în lucru.Cea mai mare dorinţă a mea e să ating starea de Bucurie,a mea şi a celorlalţi.Acţiunile mele stau în lumina acestui sentiment şi în consecinţă evoluez in multe cazuri in sistem de voluntariat.
    Nu mi-am dorit niciodată să fiu geniu,am admirat totdeauna geniile însă pentru că au avut puterea să incorporeze o valoare .
    Există un geniu al Bucuriei?
    Dacă da ,atunci asta mi-ar plăcea să fiu…crezi că ai putea să-mi indici câteva ‘repere tehnice ‘ale unui astfel de drum ,sau mai bine să mă incred in semnalele pe cere mi le dă sufletul ,cercetaş conştiincios al drumului meu în viaţă…?

    Răspunde

    • Cornelia Tersanszki
      Ian 17, 2011 @ 17:33:22

      Salut Serbane,

      Am primit mesajul tau: l-am si inteles, motiv pentru care imi cer scuze pentru tacere, insa am un program chiar incarcat. Am simtit de acum trei zile ca tacerea asta prelungita dupa penultimul mesaj primit de la voi ma caracterizeaza de „nesimtita”, dar credeti-ma ca nu sunt. Acum am venit de la serviciu (acela care imi asigura – inca? – viata de zi cu zi), am mincat si m-am pus putin la calc. Inainte sa calc(!) – sa fac treburi administrative de care nu am cum sa scap. Saptamina asta am in plan sa termin sase tabloute mici (serie – sunt simple si ieftine) pe care le fac pt o colega cu PFA (adica le vind). M-am inscris la un concurs pe Saatchi Gallery cu un tablou de anul trecut, si vreau sa pun pe hirtie doua idei care mi se plimba prin cap de multisor, dar pe care inca nu stiu cum sa le realizez practic (tot tablouri, tot pe sticla, inspirate de seminarul de samanism pe care l-am facut in aprilie anul trecut…)
      Sigur ca vreau sa imi fac un site, normal. Imi citesc si cursurile de la tine, normal, ca de asta m-am inscris, sa invat ceva. Dar nu stiu cind sa mai si scriu. Acum sigur ca inteleg treaba cu echipa, dar trebuie sa ma adun putin: eu nu mai am timp sa gindesc, doar noaptea. La serviciul asta de zi cu zi lucrez cu capul (lucrez intr-o fabrica mare, am cartela de pontaj, etc.etc.etc. Deci ma „adun” si ma gindesc cum putemn colabora.
      PS: cred ca „pic” la examenul nr. 2 – nu am nici timp si nici chef sa imi fac blog, eu sunt antiblog. Imi plac site-urile clare, concrete, care te duc direct la subiect, si mai ales, care sunt usor de gasit si care se deschid repede.

      Răspunde

      • banifarabani
        Ian 18, 2011 @ 03:25:40

        Dragă Cornelia!
        Blogul, este exact ce îţi trebuie. Acolo, poţi să scrii câteva cuvinte alături de tabloul pe care îl prezinţi. Mai mult, poţi scrie un bloc cu câteva cuvinte şi dedesubt, un slideshow. Aici, poate pot să te ajut. Faci o selecţie cu fotografiile tablourilor (zece să zicem) mi le trimiţi şi apoi eu o să meditez asuprta coloanei sonore. Fac coloana sonoră, fac un videoclip scurt şi îl plasez pe Tube. De acolo tu îl iei şi îl pui pe blog.
        Poţi de asemenea să scrii despre ce înseamnă pictura pe sticlă, poţi să faci chiar şi vânzări, etc., etc.
        Vom aborda multe metode. Deocamdată, hai să ne urnim cu chestiile simple, că văd că majoritatea gâfâie încă din start.
        Ştiu că e greu.
        Iată cum am făcut eu facultatea:
        Ora 3:30 – deşteptarea.
        3:30 – 4:10 – spălat, mâncat, bagaj
        4:10 – 4:20 – deplasare staţie
        4:20 – ? – timp pierdut în aşteptarea autobuzului
        65 minute, durata drumului
        6:15 – fişă pontaj la fabrică
        6:15 – 14:30 – programul de muncă
        14:30 – 15:00 – deplasare la Politehnică. Durată drum = 50 minute. De multe ori întârziam
        Varianta fericită la şcoală… Ora de începere cursuri = 15:00
        15:00 – 21:00 – ore
        21:00 – 23:00 – drum casă
        23:00 -24:00 – pregătire pentru a doua zi [Timp somn = 3 ore 30 minute]
        –––––––-
        Varianta 2 (un an a fost)
        Ora de începere cursuri = 16:30
        14:30 – 15:30 – deplasare la Politehnică. Durată drum = 50 minute. Ajung şi eu la timp!
        16:30 – 22:30 – ore
        22:30 – 00:30 ? (dacă am noroc!!) – drum casă
        00:30 -01:00 – pregătire pentru a doua zi [Timp somn = 2 ore 30 minute]
        Varianta 3. Varianta neagră. Anul I, adică cel mai greu. (un an a fost)
        Ora de începere cursuri = 17:30
        14:30 – 15:30 – deplasare la Politehnică. Durată drum = 50 minute. Ajung şi eu la timp!
        15:30 – 17:30 – dorm cu capul pe o bancă, într-o sală goală din Politehnică, să pot lua cursuri.
        17:30 – 23:00 – ore
        23:00 – 01:00 ? (dacă am noroc!!) – drum casă
        01:00 -01:30 – pregătire pentru a doua zi [Timp somn = 2 ore 00 minute]
        Cu acest program, iată ce am făcut:
        1. Şef grupă anii II, III şi IV;
        2. Media generală 9 pe toţi anii de studiu;
        3. Nota 10 la teza de licenţă. Lucrarea a fost propusă spre brevetare ca inovaţie.
        Am refuzat din lipsă de bani pentru taxele de brevetare şi pentru că onor partidul pcr (i-aş zice eu într-un fel dar…), a refuzat să aplice inovaţia în fabrica pentru care o proiectasem.
        4. În fabrică, am lucrat ca muncitor necalificat. Îmi treceau zilnic prim mâini, între 5 şi 8 tone de oţel. Da, ai citit bine între 5000 (cinci mii) şi 8.000 (opt mii) kilograme.
        Acasă ajungeam dărâmat.
        Am pus acestea aici, pentru că mulţi se plâng de timp.
        Acum, lucrez între 12 şi 20 ore zilnic. Dorm când mă răpune oboseala.

    • banifarabani
      Ian 17, 2011 @ 19:03:15

      Răspunsul l-ai dat chiar în intervenţie. O să avem curând un blog dedicat identificării talentelor:
      http://radiesteziesitalent.wordpress.com
      Deocamdată, am nevoie de odihnă, dar este în lucru. Un studiu preliminar, m-a condus la nişte descoperiri dramatice, în sectorul „talente – descoperirea talentelor”. E aproape un vid total de informaţie. Am căutat articole, metode… Am găsit doar referinţe tangenţiale şi destul de „pe lângă subiect”, aşa cum voi şi arăta pe blog.
      Documentarea şi scrisul însă, consumă enorm de mult timp şi sunt istovitoare de multe ori.
      Răspunzând la obiect la întrebare: Eu am convingerea că există un Geniu pentru fiecare trăsătură pe care o clasificăm momentan drept „calitate”, „abilitate”, „îndemânare”. De fapt, convingerea mea e că există exclusiv genialitate, ca o trăsătură generală, arhetipală. Gradul de dezvoltare şi intensitatea cu care se manifestă, ne dau aceste derivate lexicale zise „talent”, „aptitudine”, „calitate”, „virtute”, etc. E ca şi o riglă gradată pe care ai mai multe valori ale unei variabile. O unealtă cu care compari ceva pentru a stabili un echivalent numeric al „cantităţii”. Milimetri, centimetri, secunde, minute, etc.

      Răspunde

      • Moi
        Ian 17, 2011 @ 20:17:53

        Eu as vedea 3 ingrediente pricipale pentru a gesi talentele : experienta , talentul si pasiunea.

      • banifarabani
        Ian 18, 2011 @ 00:36:12

        Avem nevoie de o metodologie uşor aplicabilă.
        Am deschis blogul, dar pentru a merge mai departe, am nevoie să mă documentez mai bine.
        Voi anunţa pe newsletter când public ceva, dar pe moment, trebuie să îmi revin din şoc…
        Chiar nimic? Îmi mai rămâne să caut în Engleză. Dar asta înseamnă prima înfrângere…
        Cum e posibil ca o ţară care participă la un târg de inventică şi din 38 de distincţii puse „la bătaie”
        să plece cu absolut toate, dar să fie incapabilă de a elabora
        o metodologie de identificare şi dezvoltare a talentelor care să fie inclusă în politica statului?
        E umilitor!
        Ştiam că învăţământul se laudă absolut degeaba cu toţi olimpicii şi cu rezultatele.
        Sunt rezultate individuale, ale unor oameni care învaţă mai mult singuri şi pe cheltuiala părinţilor.
        Mai grav, uneori elevii se angajează tocmai în acest scop!
        UMILITOR!
        Iar rezultatele sunt apoi însuşite cu nesimţire şi emfază de ministerul educaţiei (care?) şi cercetării (care?)!!
        Sunt inventatori care muncesc munci necalificate pentru a îşi câştiga banii necesari pentru invenţiile lor.
        Alo? OSIM? Unde este interesul statului pentru toate acestea?
        Vă spun eu unde: în încasarea taxelor aferente brevetării!!
        Dar ce am zis aici, e un subiect pentru celălalt blog…
        O să dăm drumul acolo la discuţii…
        Mulţumesc oricum pentru susţinere!🙂

      • Moi
        Ian 18, 2011 @ 09:44:46

        Am gasit un mic inceput (http://www.promovarearomaniei.ro/fara-categorie/inovatorii-romaniei) talente exista dar nimeni nu le afiseaza .

      • banifarabani
        Ian 18, 2011 @ 17:06:54

        Îţi răspund în fugă, că dau o tură! Aşa, să ştii că mă duc!😀

  10. monicas10
    Ian 16, 2011 @ 17:41:22

    Multe cuvinte înseamnă sărăcie! Deci, spun pe scurt ce am de zis. Lumea aşteaptă să ”fie purtată pe braţe”. Lăsăm pe alţii să facă ce putem face şi noi… ori vorbitul înseamnă un consum enorm de energie. Sunt în aceiaşi situaţie în care se află unul dintre membrii echipei şi, altă coincidenţă (există aşa ceva?!?) fiecare dintre membrii se ocupă cu ceva care să-i asigure supravieţuirea. Sub toate formele ei! Suntem OAMENI, iar nevoile noastre sunt mult mai mari decît cele legate de hrană şi adăpost. Una dintre ele e destul de evidentă: nevoia de a avea pe cineva lîngă noi. Cum se leagă o echipă? Comunicînd, schimbăm experienţe personale. Sinceritatea se simte, măi oameni buni! Atunci cînd minţim, ne minţim pe noi înşine. Atunci cînd ne e lene să facem ceva, înseamnă că tu însuţi de poţi lipsi de acel lucru. Ce rost au regretele? Întrecerea? Faci ce crezi tu de cuvinţă… dar fă ceva! Iese prost? Ei şi? Plîngi, te ridici şi mergi mai departe… Iar atunci cînd reuşeşti dă-ţi experienţa mai departe! Scrie, comunică despre succesul tău.
    Îl admir mult pe autorul ”Pescăruşului”. Într-o cărticică de-a lui am întîlnit o frază care mi-a rămas în minte… ”orice dezastru e o şansă deghizată în haine prea largi”. Exact pe acest principiu m-am ghidat toată viaţa”. Sincer.

    Răspunde

    • banifarabani
      Ian 17, 2011 @ 13:50:50

      Dragă Monica…
      Frumos ce ai spus tu şi mi-ar fi plăcut să pot spune că m-am ghidat şi eu pe acest principiu toată viaţa.
      La mine, lucrurile au fost puţin diferite.
      Prima parte a vieţii, m-am ghidat după el şi chiar cu înverşunare.
      Eram atât de hotărât, încât tot ceea ce am întreprins, mi-a reuşit!
      Undeva însă, ceva mi-a scăpat. Ceva înăuntrul meu s-a fisurat.
      Am început să cedez. Câte puţin, câte puţin…
      Apoi, prin anii 1984 – 1988, am avut o revenire spectaculoasă.
      După care, a urmat o alunecare lentă. Din ce în ce mai jos, tot mai jos, până în 2003.
      Abia după anul 2003, am realizat că trebuie să fac ceva cu mine, pentru mine.
      Redresarea şi stabilizarea, au durat până în primăvara lui 2007…
      Restul poveştii, e deja cunoscută din cărţile publicate.
      Oricum, te felicit pentru punerea în problemă!
      Abia acum cred că am înţeles care este diferenţa între:
      1. a te arunca pe ghheaţă şi
      2. a aluneca pe gheaţă.

      Răspunde

  11. observator
    Ian 16, 2011 @ 14:47:50

    Ma alatur echipei, daca mi se permite…

    Răspunde

    • banifarabani
      Ian 16, 2011 @ 15:03:57

      Dragul meu coleg blogger!🙂
      1. Am fost pe situl tău şi am fugit repede… Am citit introducerea şi mi s-a făcut ruşine de mine, de anii când m-am neglijat şi de încă altele…
      Îţi mulţumesc pentru punerea la colţ! Mai am mult de muncit şi de învăţat. Uneori, prinde bine să îţi amintească cineva că trebuie să faci ceva, în primul rând PENTRU TINE! Aşa încât, din nou, mulţumesc!🙂
      2. Am spus şi repet, ori de câte ori e nevoie! oricine vrea şi este hotărât, este bine venit în echipă!🙂

      Răspunde

  12. simona
    Ian 16, 2011 @ 09:37:06

    Mi-a placut tare mult cum v-ati caracterizat echipa. Am nimerit intamnplatot pe acest blog, urmand un comentaiu pe un site pe care il urmaresc.
    De multe ori spun ca „Fac de toate si nimic”, chiar daca nu e chiar asa. Am realizat multe si pot si mai multe, insa imi lipseste echipa…
    Putini oameni insa am intalnit sa recunoasca acest lucru. Cu fiecare zi care trece cei din jur devin mai individualisti. Care ar fi cauza? Cum am putea explica acest comportament?
    Am deschis un blog cu intentia de a da o mana de ajutor unui tanar si familiei sale, insa rezultatele se lasa asteptate…
    Succes in tot ceea ce faceti!

    Răspunde

    • banifarabani
      Ian 16, 2011 @ 10:53:34

      Dragă Simona,
      Mulţumesc pentru cuvintele frumoase!
      Am vizitat blogul tău. Sunt multe de spus…
      În primul rând, te întreb:
      De ce arunci asupra tuturor o acuzaţie atât de gravă? Te consideri chiar atât de deasupra întregii lumi încât să îţi permiţi să judeci toată lumea?
      Şi dacă da – fireşte, e posibil să fii înaintea multora – care ar fi faptele tale atât de nobile?
      Pentru că dacă ele există, în primul rând aceste fapte nobile ALE TALE ar fi trebuit să fie cartea ta de vizită pe BLOGUL TĂU!
      Desigur, INTENŢIILE TALE, sunt lăudabile. Dar de la intenţie la faptă, iată cum pot fi văzute lucrurile:
      Încerci să transformi o dramă personală – a lui Andrei – într-o dramă colectivă. Chiar crezi că lumea duce lipsă de drame individuale? Acesta este singurul mesaj pe care îl ai tu de transmis lumii? Că drama lui Andrei e „cea mai” dramă din toate dramele?
      TU, cu ce SOLUŢII CONCRETE ai venit?
      Ştii câte astfel de drame există în lume? Hai să îţi spun eu: Vreo 7 miliarde! Fiecare om, îşi vede propria existenţă ca pe o dramă. Iar drama lui, e cea mai catastrofală dintre toate celelalte! Fără nici o îndoială!
      Bunicul meu după tată, a fost invalid de război. După ideile tale, eu ar trebui acum să umplu internetul cu anunţuri şi să mă jelesc peste tot, să cerşesc bani.
      Bunicul meu după mamă, tot invalid de război. A putrat în cap o placă de argint toată viaţa.
      Bunica mea după tată, a murit înainte ca tata să împlinească 7 ani. A doua bunică, a zăcut paralizată 7 ani.
      Bunica mea după mamă, fiind din cernăuţi, a fost victimă a deportării ordonate prin ultimatumul din iunie 1940.
      Mama s-a născut în Cernăuţi şi la vremea ultimatumului, avea 6 (şase!!) ani.
      Prin urmare, comparativ cu drama lui Andrei, drama familiei mele e o catastrofă!
      Las la o parte dramele propriei mele existenţe…
      Cu toate acestea, eu în loc să mă vait de dramele mele, AM CĂUTAT SOLUŢII.
      Mai mult decât atât, LE-AM ŞI GĂSIT.
      TU, CE SOLUŢII AI GĂSIT?
      Eu cred că ai apucat pe o cale totasl greşită. Şi asta o dovedeşte succesul pe care îl ai cu blogul. Citez:
      „Am deschis un blog cu intentia de a da o mana de ajutor unui tanar si familiei sale, insa rezultatele se lasa asteptate…”
      Dacă deschideai o clinică la care să se trateze DUPĂ METODA PUSĂ LA PUNCT DE TINE afecţiunea lui Andrei, te credeam.
      Tu însă, cauţi să te ascunzi după drama cuiva, pentru a îţi justifica existenţa şi lipsa unor rezultate personale.
      Oricât de tare te-ai supăra pentru aceste ADEVĂRURI pe care ţi le spun, ele rămân tot ADEVĂRURI.
      Prezintă pe blogul tău rezultatele tale personale. Abia după ce le vei avea, poţi pretinde altora să facă ceea ce TU însuţi, eşti incapabilă să faci!
      Deocamdată, eu ţi-am pus în cuvinte ceea ce acei oameni pe care tu îi numeşti „individualişti”, s-au ruşinat să ţi-o spună!
      Tu te încadrezi în următoarea vorbă înţeleaptă strămoşească:
      „Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.”
      Cât despre mine şi ceea ce fac eu, iată cum stau lucrurile:
      Eu mi-am propus înainte de toate să scap de povara existenţei mele pe oricine.
      Iar asta, se poate rewaliza într-un singur fel: Devenind un om de succes.
      După ce am înţeles cum trebuie să procedez, am scris şi am împărtăşit cu cei interersaţi atât greşelile cât şi succesele mele.
      Restul, e la latitudinea fiecăruia.
      Dacă vrei să ai succes în ceea ce întreprinzi, răspunde la întrebările de mai jos:
      1. Ce talente am?
      2. Ce am făcut pentru a le dezvolta?
      3. Ce înseamnă pentru mine fericire?
      4. Ce am făcut pentru a îmi construi fericirea personală?
      5. Câte din visele mele cele mai îndrăzneţe sunt deja realitate?
      6. Ocup eu în societate locul pe care mi l-a hărăzit Universul, prin înzestrarea de la naştere, sau OCUP LOCUL UNUI OM TALENTAT, condamnat la o existenţă mizeră, pentru că i-am luat locul care i se cuvenea de drept sub soare?!?

      Abia după ce vei reuşi să răspunzi la ele, poate veni vorba despre a ajuta pe cineva.
      Deocamdată, constat că fiind incapabilă să te ajuţi pe tine, încerci să pozezi în eroină.
      Asta e tot ceea ce am văzut eu pe blogul tău.
      Scuză-mi sinceritatea, dar e plină lumea de astfel de situaţii, iar tu încerci să dovedeşti că asta e cea mai gravă dintre toare.
      Ce interes ai?
      Poate ne spui şi nouă…
      Eu fac ceea ce fac dintr-un motiv simplu:
      Am făcut greşeli care m-au costat ani din viaţă.
      Decât să le repete şi alţii, am preferat să le fac publice.
      Cine ştie, poate cineva va ţine cont de ele şi va ajunge să aibă succes, înainte de vârsta la care îl am eu.
      Pentru că se poate!
      Şi ca să îţi demonstrtez cât de egoistă şi lipsită de simţul realismului eşti, iastă ce face un OM aflat într-o situaţie cu adevărat DRAMATICĂ:

      Stephen Hawking
      .

      Cine este STEVEN HAWKING?
      Afli citind AICI: http://en.wikipedia.org/wiki/Stephen_Hawking

      Răspunde

  13. C.Anca Rus
    Ian 15, 2011 @ 18:19:55

    cum pot face bani pe net cu talentele mele..muzica,dans,gatit?

    Răspunde

    • banifarabani
      Ian 15, 2011 @ 19:07:42

      Telegrafic:
      Muzică:

      Compui şi faci exact ca în videoclipul de aici.
      Dans:
      Înregistrezi un material video cu tine dansând.
      Faci montajul, editarea video şi ai un videoclip.
      Îl plasezi pe net.
      3. Gătit.
      Găteşti. Faci fotografii cu mâncărurile.
      Scrii un articol şi pui fotografiile.
      4. Repeţi paşii 1 – 3, până când pe siturile tale ai trafic şi vezi că lumea te caută.
      5. Realizezi în continuare materiale, le promovezi şi le vinzi.
      6. AVERTISMENT: Aşa cum am precizat, asta e formula telegrafică.
      În spatele lor însă, stă o altă formulă. Se numeşte „Formula lui Edison”:
      Formula lui Edison:
      Succes = 1% inspiraţie + 99% transpiraţie.
      Eu am făcut primul pas: ţi-am dat 1%. Restul, e treaba ta.😉🙂

      Răspunde

  14. Moi
    Ian 15, 2011 @ 15:56:34

    Aveti sustinerea mea

    Răspunde

  15. cornelia
    Ian 15, 2011 @ 14:19:07

    Mulţumesc pentru întâmpinare!
    Mulţumesc de fapt pentru că sunteţi oglinda în care am ales să mă privesc, pentru că in această oglindă voi fi eu cea care mi-ar plăcea să fiu. Proict, echipă, activitate.. sunt cuvinte mobilizatoare, catalizator de viaţa… Mai vreau şi eu chiar dacă aţi putea să mă incadraţi la categoria… peste 50 de ani.

    Răspunde

    • banifarabani
      Ian 15, 2011 @ 15:03:30

      Da, Cornelia, una dintre marile mele nemulţumiri, este că sunt, există pensionari de geniu!
      Ei cer un singur lucru: Să fie întrebaţi, să li se ofere posibilitatea de a îşi transmite experienţa. E chiar atât de mult?
      E chiar aşa de greu? Pot să dau un exemplu cu nume.
      Voi spune doar că are 3 brevete de invenţie şi câteva zeci de inovaţii.
      Locuieşte undeva în comuna Măgura, judeţul Teleorman. Regretă plecarea mea: „Erai singurul cu care puteam discuta!”
      Mă dor toate astea! Fiecare om are cel puţin 3 talente mai dezvoltate! Câţi ştiu asta? Câte forme de instituţii specializate în educare – formare, se ocupă de indentificarea, cultivarea şi dezvoltarea talentelor? Tot învăţământul, cu infime excepţii, se ocupă cu doparea individului, până la idiotizarea lui completă.
      S-au distrus miliarde de talente, în numele „culturii generale”. Mai direct spus, a mediocrităţii ridicată la rang de politică naţională şi mai grav, internaţională.
      Este într-adevăr deprimant tabloul general. În articolul „Ghinionul, eşecul, greutăţile sunt OPORTUNITĂŢI” pe care l-am pregătit deja, voi vorbi despre exact tema dificultăţilor. Ceva trebuie făcut şi eu cred că trebuie să mergem în paralel cu mai multe direcţii de acţiune, oricât de dificil ar putea fi asta, la un moment dat.
      Poftim! Tu, te simţi vinovată că ai peste 50 de ani! Mie, mi se pare că vinul, e cu atât mai valoros, cu cât e mai vechi. Tot aşa e şi cu TALENTUL. Oricât de talentat ar fi un copil, el are nevoie de experienţă. Oricât de lipsit de talent ar fi un vârstnic, el are experienţă! Hai să comunicăm, să le punem cap la cap şi să vedem ce iese! Cu greve şi demonstraţii, se iroseşte capitalul cel mai de preţ: TIMPUL. Şi încă! Energia care se consumă în vid… Ce produce o grevă, în afară de tensiuni sociale? Împotriva cui se ridică de fapt greviştii, demonstranţii? A fraţilor lor, care în loc să fie la grevă, muncesc? Bravo! Ce să mai zic?
      Am făcut acest curs pentru că vreau să învăţăm împreună SĂ MUNCIM INTELIGENT ŞI EFICIENT!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: